Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

Cum să citeşti “Cartea feţelor”

Posted in Carte by Ovidiu on 29 August 2011

Alexandru-Brăduţ Ulmanu, Cartea feţelor. Revoluţia Facebook în spaţiul social, Humanitas, Bucureşti, 2011

 

De ce reprezintă Facebook o revoluţie în spaţiul social? Poate şi numai pentru că este un site de socializare online despre care se scriu deja cărţi întregi. Sau pentru că a început să fie considerat atât de important încât jurnaliştii îl folosesc drept sursă de informare. Ori din pricina revoluţiilor politice din Africa de Nord pe care le-a însoţit? Poate intervine şi succesul comercial al companiei care îl administrează? În nici un caz datorită filmului „Reţeaua socială”, o interpretare hollywoodiană a biografiei lui Mark Zuckerberg, „prea tânărul” student antreprenor pe care o inovaţie ca aceasta l-a făcut destul de iute „prea bogat”. Oricare ar fi motivul, e limpede că nimeni nu mai poate ignora un fenomen comunicaţional care a atins proporţii de masă. Nici măcar cei ce aleg în mod deliberat să dispreţuiască tehnologia din pricina nepriceperii lor. Nici cei ce se declară din snobism adepţii neînduplecaţi ai culturii cărţii. Facebook este, printre altele, o altfel de carte, o „carte a feţelor” cu nenumărate înfăţişări.

În România, Facebook a trecut de la 8.500 de conturi de utilizator în octombrie 2008 la 3.100.000 în aprilie 2011, ceea ce înseamnă un ritm de creştere de peste 300%. Astfel de date statistice şi multe altele fac din lectura lucrării lui Alexandru-Brăduţ Ulmanu o experienţă captivantă. Cei ce participă cotidian la fenomen vor fi interesaţi probabil de explicaţiile teoretice despre funcţiile reţelelor sociale sau de relatările referitoare la istoria social media. Eventual vor fi atraşi de cazuistica economică, politică şi jurnalistică descrisă în carte, ori de generalizările construite de autor pe tema noii culturi digitalizate. Ceilalţi vor găsi în cuprinsul ei o mulţime de exemplificări, mai mult sau mai puţin curioase, ce întorc albumul digital pe-o faţă şi pe alta. Din acest punct de vedere, titlul ales este cel mai bun cu putinţă. El se potriveşte perfect ca traducere a numelui Facebook, dar nu numai atât. E o prezentare sugestivă a conţinutului. Lucrarea alcătuieşte, în fond, un repertoriu foarte bine organizat de exemple şi tipologii, puse în pagină cu ajutorul unui stil jurnalistic de cea mai bună calitate şi presărate cu anecdote savuroase. Cartea nu e un tratat „ştiinţific” deşi are o bază empirică solidă. Nici nu ar trebui să fie. Nu adună reţete, ci observaţii inteligente. Despre fenomene sociale atât de noi nici nu e nimerit să oferi idei preambalate ci, mai curând, teme de reflecţie.

Bine documentată informaţional, cu precădere din articole de presă şi surse disponibile online, lucrarea dispune de o bibliografie narativă ce poate fi considerată un subcapitol de sine stătător. Bibliografia este prezentată chiar în această manieră, sub titlul „Ce citim”. Aşadar nu avem de-a face cu o înşiruire de lucrări, ci cu o serie de referinţe bibliografice comentate, ce indică mai multe publicaţii esenţiale privitoare la subiect – o abordare perfectă pentru o lucrare introductivă „de larg consum”. Dar cele mai importante sunt, fără îndoială, contribuţiile directe ale autorului. Ele provin din experimente inedite de jurnalism online şi dintr-o experienţă personală prodigioasă.

Se zice că cine nu e pe Facebook nu există. Dar ce există pe Facebook? E suficient să încerci să răspunzi la această întrebare şi vei fi tentat să scrii o carte. Iată câteva răspunsuri la care ajungi după ce vei arunca o privire peste cuprins: colaborare şi acţiune comună, comunicare democratizată, mode, zile de naştere, prieteni şi „prieteni”, grupuri şi grupuleţe, conturi mamut, singurătate, online dating, divorţuri, afaceri, marketing, organizare fără organizaţii, publicitate electorală, acţiune civică, revoluţii politice, un alt tip de jurnalism.

Toate aceste subiecte sunt însoţite de observaţii pertinente referitoare la specificul comunicării prin mijloace digitale în genere şi la ecosistemul informaţional global, reflecţii care nu sunt la îndemâna oricui. Nu sunt mulţi cei ce înţeleg de ce universul cultural deschis al reţelelor digitale implică o schimbare radicală de mentalitate şi o înţelegere cu totul nouă a valorii pe care o are participarea, împărtăşirea liberă a bunurilor culturale, vehicularea liberă a informaţiei. Afirmaţii precum „publicul decide ce e important”, „controlul se mută la consumator”, „totul este conversaţie”, au consecinţe importante la care nu toţi cei ce utilizează noua tehnologie de comunicare în masă se gândesc. Oare înţelegem cât de mult contează absenţa constrângerilor pentru noua economie globală a informaţiei? Suntem dispuşi să judecăm în cunoştinţă de cauză reglementarea comunicării online sau reglementarea utilizării bunurilor simbolice de care dispunem datorită revoluţiei digitale? Chiar şi mai puţini iau în serios ameninţările pe care adoptarea pe scară largă a tehnologiilor de comunicare le generează. Dreptul la intimitate (privacy), dreptul la liberă exprimare şi alte drepturi fundamentale nu mai au acum aceeaşi înfăţişare. Cred că nu e nimic mai important în momentul de faţă decât să discutăm despre aceste lucruri. Dacă se va produce realmente o revoluţie socială ocazionată de mediile de socializare online, ea se va datora, în parte, abordărilor ce arată o bună cunoaştere a realităţilor sociale şi nu doar înţelegerea detaliilor tehnice. Este şi cazul lucrării lui Alexandru-Brăduţ Ulmanu.

Văzute din perspectiva constatărilor de mai sus, întâmplările cu personaje reale pe care autorul le foloseşte drept pretext devin mai mult decât nişte simple relatări de fapt divers. Prima dintre ele este povestea unei tinere de origine română, Felicia Mărgineanu, care a reuşit să organizeze literal „peste noapte”, în Suedia, la doar 17 ani, o ditamai demonstraţie antinaţionalistă după alegerile din 2010. Ce poate să ştie despre politică o fată de 17 ani care a renunţat la şcoală ca să se dedice artei fotografice? Cum a reuşit ea, înainte de a avea drept de vot, să mobilizeze politic un grup numeros de manifestanţi, mai eficient chiar decât uniunile sindicale din România? „Secretul” nu ţine de persoana ei. El rezidă în puterea pe care conectarea o dă celor lipsiţi de putere, ceea ce autorul numeşte „puterea oamenilor obişnuiţi”. Felicia nu a fost decât persoana prin intermediul căreia s-a exprimat un grup imens de oameni obişnuiţi ce se simţeau, datorită interconectării, solidari şi mai aproape unii de alţii. Vă voi lăsa plăcerea să descoperiţi singuri celelalte întâmplări şi tâlcul lor.

Altminteri avantajele practice ale contactelor sociale online sunt evidente. Eu, de pildă, am aflat despre această carte… pe Facebook, urmărind mesajele prietenilor mei. M-am grăbit să-i cer autorului să accepte prietenia mea „virtuală”. El a răspuns pozitiv, cu generozitate, aşa cum fac toţi utilizatorii avizaţi. O prietenă binevoitoare – pe care nu o cunosc prea bine, dar care pare să-mi fi înţeles suferinţele bibliografice – mi-a împrumutat apoi cartea, după un apel plin de curiozitate. Apelul fusese răspândit fireşte… tot pe Facebook. Aşa că astăzi, după ce m-am încredinţat că mi-a căzut în mâini o carte foarte folositoare, pot scrie despre ea şi pot să o recomand cu căldură altor prieteni necunoscuţi. Ce poate fi mai uimitor !? Ce poate fi mai fascinant !?

Advertisements

Comments Off on Cum să citeşti “Cartea feţelor”