Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

Cât de pur este votul „uninominal pur”?

Posted in Civice by Ovidiu on 12 May 2012

Sistemele electorale sunt de multe feluri, au multe configurații, multe forme diferite. Din acest motiv nu sunt ușor de clasificat. În analiza electorală această stare de lucruri poate fi considerată chiar o problemă academică. Arend Lijphart, un comparatist cu reputație excepțională în domeniu, scria la un moment dat: „Numărul sistemelor electorale este, în principiu, infinit; numărul sistemelor pe care le-au propus inginerii şi reformatorii în cazul democraţiilor este mult mai mic; iar numărul celor care au fost utilizate este şi mai mic. (…) Unul dintre motivele confuziei inutile ce înconjoară sistemele electorale este că deopotrivă cei ce practică ingineria electorală şi cei ce studiază sistemele electorale au utilizat terminologii confuze – cu acelaşi termen utilizat uneori pentru practici diferite şi aceeaşi practică numită cu termeni diferiţi.” (Arendt Lijphart, Electoral Systems and Party Systems. A Study of Twenty-Seven Democracies, Oxford University Press, Oxford, 1994, p. 1-2)

Învățații cu învățații, politicienii cu politicienii. Însă nimic nu contribuie mai mult la încețoșarea reprezentărilor publice despre subiectul reformei electorale, deja complicat, decât creativitatea lingvistică a politicienilor ce doresc să folosească cu orice preț pârghiile instituționale cele mai fragile ale democrației pentru a obține un avantaj strategic. Expresiile inadecvate se răspândesc la fel de ușor ca ideile proaste. Astfel, după ce am vorbit enorm despre „votul uninominal”, neglijând total elemente mult mai importante ale sistemului electoral decât structura buletinului de vot – anume caracterul proporțional sau majoritar al rezultatelor – am ajuns la ridicolul absolut, vehiculând o sintagmă pe cât de curioasă, pe atât de îndepărtată de realitatea pe care vrea să ne-o prezinte: „votul uninominal pur”, sau, mai simplu, pentru popor, „uninominalul pur”. Expresia aceasta nu e nici mai precisă, nici mai adecvată, nici mai inteligibilă decât cea care ne-a obsedat cu câțiva ani în urmă. Dimpotrivă, are calitatea de a perpetua neînțelegerea generală produsă în dezbaterile ce au precedat reforma electorală din 2008, fapt la care se adaugă și o sugestie foarte curioasă. De data asta nu înlocuim un element esențial (caracterul proporțional sau majoritar al sistemului electoral) cu unul mai puțin important (capacitatea alegătorului de a selecta în mod individual candidații pe care îi votează, nu în bloc, așa cum se face prin utilizarea listelor închise). Acum considerăm că sistemul electoral majoritar uninominal cu un singur tur, unul pe cât de simplu pe atât de arhaic, este superior oricărei alte variante de scrutin ce nu utilizează listele închise.

Degeaba o să le explici reformatorilor statului că poți avea o legătură strânsă între alegători și aleșii lor, evitând complet utilizarea listelor închise, într-un sistem proporțional sau mixt. Sau că, într-un sistem uninominal „pur”, precum cel mult lăudat, nimic nu împiedică partidele iresponsabile prin vocație să selecteze candidații discreționar, ignorând total nevoile și voința alegătorilor. Alegerea individuală a candidatului pe care îl votez nu îmi dă puterea de a stabili cine ajunge pe buletinul de vot din fața mea. Sigur, se presupune că indirect, la un moment dat, va apărea un efect adaptativ la nivelul partidelor în așa fel încât să nu apară acolo candidați indezirabili sau lipsiți de calități. Dar el poate să întârzie destul de mult. Așadar vorbim iarăși în gol, ininteligibil, despre lucruri capitale. Dar acum o facem într-o formă agravată. E de înțeles de ce, pentru a-i scuti pe cetățenii din mulțime de un efort intelectual pe care presupunem din start că nu sunt capabili să-l facă, am ales să le focalizăm atenția cu un cuvânt magic: „uninominal”. Dar de aici până la elogiul purității e mult de mers.

Păi de ce ar fi sistemul uninominal cu un singur tur aureolat de puritate? De ce ar fi mai “curat”, cum spunea de curând Președintele României? De ce ar fi varianta de sistem electoral mixt cu finalitate proporțională pe care o utilizăm în prezent impură, coruptă, murdară, râioasă sau ce-o mai fi însemnând non-puritatea în vremurile noastre? Regula majorității relative, care permite unui candidat să obțină un mandat parlamentar cu un număr foarte mic de voturi (să zicem 10% din voturile valabil exprimate, dacă nu există un alt candidat care să obțină mai mult) este pură? Prin comparație, regula majorității absolute (50%+1) este impură? De ce? Fiindcă cere o majoritate incontestabilă pentru dobândirea unui mandat?

Poate că impuritățile evocate de această expresie nefericită se referă la prezența unor proceduri mixte. Ar fi impur, în această logică, orice sistem mixt. Numai că nu există nici un motiv rațional să diabolizezi sistemele mixte. Ele au tocmai calitatea de a îmbina avantajele formulelor electorale majoritare și proporționale, eludând dezavantajele lor majore.

În fapt, la mijloc nu este dorința „purificării” clasei politice, ci doar un calcul strategic obișnuit, comparativ, al avantajelor pe care le oferă schimbarea regulii jocului. Acum, un sistem disproporțional va avantaja din start USL, prin simpla modificare a regulii de alocare a mandatelor. Ăsta e motivul pentru care liderii USL au preluat expresia caraghioasă concepută de specialiștii în inginerie electorală ai PDL. Un sistem majoritar va amplifica automat victoria partidelor ce dispun de numărul cel mai mare de voturi. Este cel mai pur sistem electoral cunoscut atunci când dorești să reduci adversarii cu voturi mai puține la condiția de opozanți neputincioși. De asemenea, un astfel de sistem are calitatea de a transforma în realitate visul distrugerii adversarilor aflați într-o criză temporară de popularitate. Traian Băsescu și PDL au fost primii care au folosit această armă. Acum USL a ridicat-o de pe jos și îi amenință pe cei ce tocmai au scăpat-o din mâini. Dar toți uită că într-un stat democratic respectabil, în care calitatea guvernării nu poate să ajungă atât de redusă încât Guvernul să devină odios în fața cetățenilor lui, sistemul electoral nu e o armă. Cu atât mai puțin Constituția, pe care, vrei ori nu, orice politician de talk show, ca să dea dovadă de profesionalism, o trimite imediat la gunoi cu vorbe înjositoare: ba e proastă, ba e rea, ba e greșită. Adevărul e că nici o Constituție nu ajunge să fie așa până nu e transformată de cei care trebuie s-o păzească și s-o respecte – nu numai în literă ci și în spirit – într-un petic de hârtie pe care oricine își încearcă pixul, oricând dorește.

Sistemul electoral nu e o instituție cu care să te joci de-a inovarea prin încercare și eroare. De alegeri și de regulile electorale depinde soarta unui întreg sistem politic, reprezentarea sau nereprezentarea unor grupuri mari de cetățeni. În 2008 regula majorității relative a fost adoptată pentru alegerea președinților de consilii județene. PSD spera atunci să valorifice astfel un capital politic de care încă se mai bucura. Între timp, migrația politică locală și uzura produsă de fluxurile de oportuniști au funcționat atât de bine, încât aceeași regulă a fost adoptată de majoritatea guvernamentală coordonată de PDL pentru alegerea primarilor. Scopul e același, păstrarea „notabilităților” câștigate de partea Partidului și utilizarea bazelor logistice locale, bine alimentate financiar în prealabil, pentru câștigarea cât mai multor colegii în alegerile generale. Acum, USL se simte obligat să dea replica. Ar urma ca alegerile parlamentare să fie purificate și ele. În felul acesta ne vom putea lăuda cu o democrație la fel de relativă ca și legitimitatea obținută de aleși prin intermediul scrutinului majoritar. Iar „notabilitățile” din localitățile patriei (primari și președinți de consilii județene) vor fi chemați de fiecare dată să-și spună ultimii cuvântul în legătură cu prioritățile politice naționale. Politica țării va deveni o politică de colegiu uninominal, având exact anvergura pe care o merită. „Ca să fim în pas cu lumea civilizată” o să alegem de fiecare dată între două formațiuni politice „mari”, care, fiecare la rândul ei, o să ne facă fericiți. Dacă prima o să ne ducă la exasperare sigur cealaltă o să fie mai bună. Și invers.

Abia atunci o să constatăm că, în realitate, sistemul mixt de astăzi nu e chiar atât de rău. Doar nu i-am lăsat timp suficient ca să își arate calitățile. Nici „uninominalul pur” nu va arăta după o singură legislatură virtuțile relației directe dintre cetățeni și candidați. Instituțiile, indiferent cât de perfecționate ar fi, nu vor avea niciodată o calitate mai bună decât cei ce le controlează. Apoi, efectul acela nedorit, invocat atât de des – cel ce face ca într-un colegiu uninominal candidatul care obține majoritatea relativă să nu câștige mandatul, ci acesta să fie adjudecat de un candidat ce urmează pe locul doi sau trei în ordinea numărului de voturi valabil exprimate – nu este o anomalie. Legea stabilește clar o ordine a principiilor de selecție. Principiul proporționalității și atribuirea realizată în circumscripțiile plurinominale sunt luate primele în calcul. Apoi contează candidații care dispun de majoritatea absolută în colegiile uninominale. Principiul majorității relative nu are nici o greutate în repartizarea mandatelor. Asta e regula și nu e rea. Rezultatele sunt puternic proporționale, listele au fost eliminate, alegătorii selectează doar candidații pe care îi preferă, iar un partid câștigă sau pierde în funcție de cât sunt de apreciați candidații lui.

În schimb, o anomalie este legiferarea în materie electorală prin ordonanțe de urgență și stabilirea delimitării geografice a colegiilor uninominale prin hotărâre de guvern, după aprobarea parlamentară a unei noi legi electorale, așa cum s-a întâmplat în 2008. O anomalie este mentalitatea voluntaristă care ne face să considerăm că jocul de-a ingineria electorală ține locul competenței administrative sau înlocuiește oferta politică de bună calitate. Aceasta din urmă este, aș îndrăzni să spun, o anomalie „pură”.

Advertisements

Comments Off on Cât de pur este votul „uninominal pur”?