Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

Emanuel Copilaș, Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc 1948-1989, Institutul European, 2012

Posted in Carte by Ovidiu on 15 October 2013

Epoca dictaturii comuniste (1948-1989) este încă un subiect de referință în știința politică românească, fie și numai pentru motivul că tema „condamnării comunismului” este întotdeauna de actualitate pentru politicienii români postcomuniști. Până la alegerile generale din 2004, clivajul comuniști-anticomuniști separa destul de clar partidele succesoare (cele ce împărtășeau moștenirea ideologică sau organizațională a Partidului Comunist Român) de „partidele istorice” (cele ce se revendicau de la formule politice interbelice, anterioare instituirii dictaturii comuniste). Apoi, în urma desecretizării prin contribuția președintelui Traian Băsescu a celei mai mari părți din arhivele Securității (și odată cu inițiativa acestuia de a condamna în mod oficial regimul comunist, în anul 2006), memoria crimelor săvârșite de Statul Român împotriva propriilor cetățeni a devenit principalul simbol identitar ce a permis partidului prezidențial să obțină sprijinul unui grup important de intelectuali activi în spațiul public.

Numeroși cercetători români sunt preocupați de recuperarea memoriei colective, condamnarea abuzurilor regimului comunist și studierea arhivelor poliției politice. De aceea, s-a scris mult pe această temă. Dar nu s-a scris totul. Abordările cel mai frecvent întâlnite sunt acelea care subliniază efectele nocive ale ideologiei, funcționarea stranie a partidului-stat, instaurarea statului totalitar, regimul penitenciar stalinist, încălcarea flagrantă a drepturilor omului. Ele condamnă pe măsură ce explică. Lucrarea la care ne referim se numără printre cele care pun înțelegerea înaintea incriminării. Este vorba despre o analiză teoretică ce se concentrează asupra manifestării ideologiei în planul relațiilor internaționale. Mai precis, este vorba de analiza tipului particular de ideologie comunistă ce a susținut politica externă a Partidului Comunist Român, fiind simultan un produs al acesteia.

Emanuel Copilaș ia în serios ideologia regimului Ceaușescu, nu o expediază ca pe un produs intelectual patologic al dictaturii personale. De asemenea, nu se ferește să utilizeze terminologia marxistă și situarea aserțiunilor politice pe care le analizează în cadrele ideologice stabilite de discursul marxist, așezând astfel lucrurile în contextul adecvat. Aceasta face ca lucrarea Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc, 1948-1989 să aducă un stil nou în literatura dedicată istoriei politice a comunismului românesc.

Tratarea are caracter cronologic, dar nu este o simplă istorie a comunismului guvernamental autohton. Autorul ordonează expunerea, alăturând analiza evenimentelor și interpretarea actelor discursive. Pentru aceasta, se folosește de un cadru teoretic dual, compus din analiza variantelor leninismului est-european și conceptele marilor abordări paradigmatice utilizate în studiul relațiilor internaționale. Opțiunile acestea teoretice determină cursul analizei și reprezintă una dintre contribuțiile esențiale ale lucrării, alături de analiza coerentă, unificatoare, a consecințelor și cauzelor ideologice ale politicii externe românești. O altă contribuție semnificativă este culegerea, interpretarea, adnotarea materialului documentar – cartea are peste 600 de pagini și o bibliografie enormă.

Clasificarea speciilor de leninism active în Europa de Est în perioada postbelică relevă „originalitatea” ideologică a comunismului românesc – ceea ce autorul numește „leninism romantic”, referindu-se la felul aparatul de propagandă al PCR – a scos în evidență mitul eroismului național după afirmarea independenței față de Uniunea Sovietică. Cartea ilustrează convingător inovația ideologică pe care o pune în lumină: reiterarea pledoariilor și revizitarea motivelor culturale romantice în sprijinul autohtonismului cu valențe tiermondiste profesat de susținătorii regimului Ceaușescu, pornind de la taxonomia variantelor leninismului sovietic. Clasificarea include următoarele categorii: leninismul revoluționar, leninismul post-revoluționar, leninismul europenizat, leninismul asianizat, leninismul sistemic și leninismul post-bolșevic. „Leninismul romantic”, definitoriu pentru aspirațiile de lider național și mediator internațional ale lui Nicolae Ceaușescu apare printr-o „metamorfoză sui-generis” ce a început odată cu autonomizarea „leninismului post-revoluționar” dejist față de centrul moscovit (p. 282) și devine evidentă în momentul de glorie al afirmării lui Nicolae Ceaușescu ca lider politic: august 1968. Noua direcție va îngloba „elemente de fascism, leninism asianizat și naționalism”. „Teza de la care pornesc – afirmă autorul – este următoarea: în secolul al XIX-lea societatea românească a preluat din Occident o variantă a modernității influențată mai degrabă de romantism decât de iluminismul francez. Chiar dacă elementele de romantism francez predominau, nu erau deloc neglijate cele ale romantismului german care, cu timpul, se va constitui într-o importantă sursă de inspirație pentru leninismul romantic” (p. 284).

Prezentarea evoluției și declinului politic al leninismului romantic ocupă cea mai mare parte a expunerii. Ea include numeroase aprecieri ce îndeamnă la reflecție, unele infirmând sau confirmând opiniile specialiștilor cu autoritate. Printre pasajele care merită o atenție specială din partea cititorului  se numără, în opinia mea, cele referitoare la influența maoistă, disputele din interiorul Partidului Comunist Român legate de aceasta, momentul Helsinki (1975) și poziția Republicii Socialiste România în procesul de stabilire a regulilor internațional în materie de protecție a drepturile omului. Pagini foarte interesante sunt dedicate, spre exemplu, concepției leniniste romantice asupra drepturilor omului (pp. 412-423).

Politica externă românească este interpretată și evaluată simultan din patru perspective consacrate în teoria relațiilor internaționale: realismul, pluralismul, marxismul și socio-constructivismul, cea din urmă fiind, fără îndoială, cea mai interesantă din punctul de vedere al interpretării influențelor ideologice. Ideologiile politice sunt constructe discursive dinamice. Acțiunea, expectativa, afirmațiile, negațiile, simbolistica, implicitul și explicitul construiesc formulele ideologice altfel decât prin legături cauzale unidimensionale. Implicațiile ideologiei rezultă întotdeauna dintr-un țesut intertextual la interpretarea căruia poate contribui doar receptarea atentă la detaliu și asumarea fără rezerve a complexității. La fel ca și în cazul analizei discursului politic, în teoria relațiilor internaționale constructivismul trece de granițele abordărilor pozitiviste. Orientându-se mai ales spre înțelegerea circumstanțelor, a diferențelor culturale, a tradițiilor și contextelor locale, premisa construcției sociale a realității lămurește adesea mai bine motivațiile sau comportamentul agenților decât încercarea de a determina cu precizie echilibrele de putere sau raporturile de dominație generate de lupta de clasă.

În final, în scopul de a descrie rezumativ stilul și abordarea pe care o propune, cred că este suficient să citez ultimul paragraf al cărții.

„Leninismul romantic a sfârșit așa cum a existat: într-o lume pe care nu a înțeles-o, sau pe care a înțeles-o doar în măsura în care a avut nevoie pentru a o asedia. Proiectul său hegemonic bazat pe asertivitate absolută s-a erodat progresiv devenind, în ciuda agresivității ideologice manifestate, din ce în ce mai fragil. Iar în decembrie 1989, societatea s-a ridicat împotriva regimului, într-un puseu revoluționar pe care Marx, înclin să cred, l-ar fi salutat, mai ales că părea o aplicare a unui principiu pe care l-a atribuit în Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte «burgheziei revoluționare»: «Mai bine un sfârșit groaznic, decât o groază fără de sfârșit!»”.

Advertisements

Comments Off on Emanuel Copilaș, Geneza leninismului romantic. O perspectivă teoretică asupra orientării internaționale a comunismului românesc 1948-1989, Institutul European, 2012