Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

Securitate națională sau libertate rațională? Cum ați devenit suspecți și de ce nu reușiți să vă reabilitați (I) – Octombrie 11, 2014

Posted in Uncategorized by Ovidiu on 31 December 2017

Autoritățile din Republica Malawi și România au anunțat recent introducerea obligației ca informațiile personale de identitate ale utilizatorilor de cartele telefonice preplătite să fie înregistrate în mod obligatoriu începând cu anul 2015.[i] Nu mult după aceea, după exemplul României, Rusia a adoptat regula conectării la punctele publice de acces la Internet doar pe baza documentelor de identitate.[ii] Aceste schimbări nu sunt singulare. Ele nu pot fi separate de politicile globale de supraveghere avansată și înregistrare a datelor provenind din comunicațiile digitale, inițiate ca parte a „războiului împotriva terorismului”, dar devenite ulterior autonome, într-un demers unitar de creștere a puterii instituțiilor statale ce dețin monopolul violenței legale.[iii] Iată de ce, înainte să fie respinse de curțile constituționale sau invalidate de evidența empirică, restricțiile primesc sprijin politic necondiționat. Magnitudinea atentatelor din perioada 2001-2006 a luat pe nepregătite elita politică a statelor democratice afectate. Ca urmare, pe moment, orice răspuns a fost considerat acceptabil din punct de vedere politic, prin consens transpartinic, ca dovadă a încrederii de nezdruncinat în puterea de stat.[iv] Treptat, prerogativele militare și polițienești s-au extins foarte mult, într-o adevărată cursă a înarmării digitale, una care nu distinge însă între prieteni și adversari. Statele din întreaga lume se grăbesc să recupereze ultima parte din puterea suverană pe care o pierduseră în favoarea individului odată cu apariția spațiului public digital nereglementat. Din nefericire, în acest moment există dovezi clare ce indică apariția unui fenomen cunoscut de mult timp în sfera practicilor disciplinare moderne: atunci când statele își extind puterea sau limitează libertățile civile sub pretextul solidarității în fața unei amenințări terifiante, revenirea la normalitate este dificilă, dacă nu imposibilă.

Însăși ideea eliminării la scară planetară a modului clasic de comercializare a cartelelor SIM (Subscriber Identity Module), în scopul de a întări siguranța națională, este una recentă.[v] Treptat, în plan internațional, în ciuda reacțiilor numeroase venite din partea instituțiilor ce asigură protecția drepturilor omului, astfel de dispozitive juridice universale de supraveghere au început să devină regula, nu excepția. Insistentele reglementări referitoare la supravegherea generalizată pe care statele din întreaga lume le-au adoptat în ultimii zece ani, indiferent dacă este vorba de state democratice sau nu, arată că în momentul de față nimeni nu poate fi creditat cu prezumția de onestitate în relația cu autoritățile polițienești. Atât directiva europeană referitoare la reținerea datelor rezultate din comunicațiile digitale[vi], cât și reglementările americane ce au permis construirea unei imense infrastructuri secrete de supraveghere globală, scandalizând anul trecut opinia publică din statele aliate[vii], au fost concepute ca instrumente excepționale de control, care suspendă de facto anumite drepturi constituționale recunoscute, în numele luptei eficiente cu amenințarea teroristă. Nu mai puțin intruzive sunt normele referitoare la reținerea datelor introduse de curând în Republica Populară Chineză, care a găsit de cuviință să-și actualizeze în 2012 legislația supravegherii Internet-ului, apreciind popularitatea pe care a căpătat-o această practică în statele Uniunii Europene.[viii]

Prin ce sunt astfel de măsuri excepționale? De ce sunt atât de speciale încât a fost necesară specificarea scopului antiterorist? Ceea ce astfel de reglementări au adus nou nu este, așa cum s-ar putea crede, restrângerea unor garanții constituționale oricum prea extinse, de care răufăcătorii abuzează, înarmați fiind cu tehnologii de telecomunicații moderne. Statele dispun de mult timp de legislația care permite restrângerea ori încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor împotriva cărora există acuzații motivate sau „suspiciuni rezonabile”. Au și tehnologia necesară. Ar fi straniu să ne imaginăm că înainte de adoptarea USA PATRIOT Act (Uniting and Strengthening America by Providing Appropriate Tools Required to Intercept and Obstruct Terrorism Act)[ix] suspecții care deveneau ținta anchetelor polițienești în Statele Unite nu puteau fi supravegheați suficient de atent, fiind protejați de lege precum ceilalți cetățeni, asupra cărora nu plana vreo suspiciune. Sau că statele din Uniunea Europeană nu aveau capacitatea tehnică și juridică de a reține datele contextuale rezultate din comunicațiile digitale (metadata) înainte de anul 2006, în cazul în care ar fi existat un mandat în acest scop. Sau că nu puteau înregistra convorbirile telefonice ale persoanelor bănuite că ar participa la activități infracționale. În orice stat de drept (Rechtsstaat), prin opoziție cu statul polițienesc (Polizeistaat), există proceduri judiciare prin care organele de urmărire penală sunt îndreptățite să încalce temporar drepturile constituționale ce protejează intimitatea sau secretul corespondenței, în interesul aplicării legii, cu garanții solide de obiectivitate și interdependențe instituționale destinate să evite abuzul.[x] De asemenea, pretinsul anonimat oferit de cartelele preplătite nu este nimic mai mult decât o iluzie, însăși analiza conceptului de anonimitate în cazul convorbirilor telefonice supravegheate arătând că identificarea persoanelor poate fi făcută în absența înregistrării prealabile a numelui utilizatorului.[xi]

Noutatea absolută a acestor politici de anvergură globală, care transcend în prezent diferențele dintre diversele regimuri politice, ducând la estomparea departajărilor între democrații și autocrații, este înlocuirea măsurilor de supraveghere și control ce aveau țintă precisă, motive determinate, clar specificate, cu supravegherea generalizată și suspiciunea universală. Ceea ce înseamnă – nici mai mult, nici mai puțin – că acum nu este necesară vreo argumentație pentru ca viața privată să-ți fie invadată și pentru ca statul să se asigure că ești supravegheat în permanență, asemeni oricărei persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni grave. Argumentele în genere devin irelevante din pricina efortului uriaș de public relations investit cu această ocazie de către actorii statali, direct sau indirect. Atunci când deliberarea juridică rațională este înlocuită de PR, argumentele nu au nicio șansă, chiar dacă este nevoie de ele.

În plus, în Statele Unite, nodul de comunicații digitale al universului cunoscut, controlul reciproc al instituțiilor statului, desfășurat anterior noilor reglementări în condiții de publicitate acceptabile, a fost înlocuit treptat cu anchete secrete, autorizate în secret, având urmări secrete.[xii] Îndepărtarea separației publicprivat a fost completată cu îndepărtarea distincției publicsecret.

Trecând de un prim nivel de analiză, nu e vorba aici nici măcar de protejarea sau contestarea unui drept anume. În cauză este recâștigarea superiorității absolute a statului, eliminarea entropiei anarhice apărute în spațiul public odată cu răspândirea de neoprit a tehnologiei digitale. Lupta pentru recâștigarea supremației statului în raport cu individul se dă în multe forme, pe mai multe fronturi. Victimele colaterale sunt drepturile omului, statul de drept și responsabilitatea democratică.

Supravegherea panoptică universală își produce propriile temeiuri

Treptat, urmărirea este înlocuită de căutare. Filosofia penală a funcției polițienești se transformă. Ceea ce este pe cât de semnificativ, pe atât de puțin înțeles. În condiții de maximă sofisticare tehnică, punctele de vedere ale instituțiilor polițienești și cele ale asociațiilor ce susțin protecția drepturilor omului ajung să fie destul de obscure. Din ce în ce mai rar vom întâlni explicații complete despre tehnopolitica supravegherii de masă. Suprarealismul panoptic este contraintuitiv.

Spre exemplu, susținătorii supravegherii permanente afirmă că datele colectate nu vor fi folosite decât dacă există indicii temeinice, „suspiciuni rezonabile”. Datele reținute − date care, ne amintesc ei de fiecare dată, nu se referă la conținut, ci la informații de context, despre conținut și despre persoane – dispar așa cum au apărut, după o perioadă oarecare.

Totuși, mijloacele folosite nu concordă cu scopurile declarate. Vocile critice scot în evidență faptul că, în realitate, procedurile de supraveghere fiind confidențiale sau secrete, nu avem certitudinea că vor fi folosite în mod judicios de către autorități sau de către operatori. Deși există puține dovezi referitoare la utilitatea lor, este cert că treptat, chiar prin intermediul procedurilor legale, folosirea acestora devine din ce în ce mai facilă, mai arbitrară, din ce în ce mai puțin controlată, din ce în ce mai extinsă. Urmărirea unui suspect este mult diferită de căutarea într-o bază de date cu informații despre milioane de persoane și comunicările lor. Urmărirea examinează în detaliu comportamentul persoanei. Căutarea, în schimb, înseamnă scotocirea a mii de informații legate între ele, despre mulți oameni în cazul cărora nu există niciun indiciu infracțional. Informațiile irelevante parcurse astfel nu sunt folosite poate (procedurile secrete nu ne permit să aflăm), dar intimitatea persoanelor incluse în căutare este cu certitudine violată. Și poate mu numai intimitate, ci chiar siguranța personală.

Dacă, să spunem, un terorist palestinian în devenire, așadar o persoană care crede în propria vocație teroristă, trimite mesaje de e-mail nesolicitate unui bărbat necunoscut oarecare din Statele Unite ale Americii, în scop propagandistic, atunci cum poate justifica moral autoritatea polițienească faptul că unul sau mai mulți agenți se interesează de relațiile de familie ale destinatarului, de relațiile lui amoroase, de prietenii lui, de siturile pe care le vizitează?[xiii] Evident, e posibil ca lucrurile să nu se oprească aici. O asemenea conexiune întâmplătoarea poate declanșa o cercetare secretă aprofundată. Vor fi descoperite, să zicem, postările de pe rețelele de socializare online care ar putea scoate în evidență faptul că respectivul cetățean american critică insistent politica SUA în Orientul Mijlociu. Militanții Hamas, organizație repertoriată în multe state ca grupare teroristă, fac la fel. Ar fi riscant ca autoritățile să presupună că e vorba de un fapt irelevant, destul de obișnuit îl lumea rețelelor de socializare. Așa că precauția polițienească ar îndreptăți, ulterior, supravegherea celor care comentează aprobator astfel de postări, și așa mai departe.

Poate că ofițerii vor descoperi persoane care expun opinii pe care ei le consideră „nepatriotice”. De ce să nu presupunem, uzând de aceeași logică a suspiciunii, că acei ofițeri vor dori să le dea o lecție. Supravegherea continuă le va da posibilitatea să găsească în cele din urmă un delict. La urma urmei, în Statele Unite legea îngăduie arestarea unei persoane care trece strada în mod iresponsabil printr-un loc nepermis.[xiv] Dacă vrem să-i dăm cetățeanului cu vederi nepatriotice o lecție… găsim noi ceva.

Repet, aceste presupuneri sunt rodul suspiciunii. Dacă relația dintre stat și individ trebuie să se întemeieze pe suspiciune, atunci suntem îndreptățiți să considerăm plauzibile, chiar obligatoriu de luat în seamă, și scenariile de mai sus. Supravegherea generalizată este imposibil să nu producă suspiciuni aparent rezonabile, când, în realitate, rezonabilitatea este ultimul lucru care ar putea-o caracteriza. Cine garantează că erorile nu vor fi declarate informații relevante? Cum stabilim când s-a întrecut măsura dacă nu există o măsură? Expresia „suspiciune rezonabilă” este înșelătoare. Poate fi rezonabilă o persoană suspicioasă? Atitudinea celui care suspectează pe toată lumea are mai mult de-a face cu absența încrederii, mentalitatea inchizitorială și curiozitatea nestăpânită decât cu rațiunea sau moderația.[xv] Practic, în loc ca procedurile polițienești să adopte metoda „falsificării”, încercând să distingă între persoanele periculoase și celelalte pe baza unor teste clare, menite să infirme ipotezele cercetării penale[xvi], în numele prezumției de nevinovăție și a unei concepții riguroase despre adevăr, ele primesc permisiunea legală de a adăuga la nesfârșit, cu ajutorul supravegherii preventive, motive pentru a invada viața privată a persoanelor până vor fi găsite puținele exemple care ne sunt prezentate ca probe ale eficienței sistemului.

Abordarea descrisă anterior este străină de tradiția politică a republicilor democratice și este total neindicată democrațiilor recente. Este cu atât mai puțin recomandată acelor țări în care trecutul totalitar obsedează încă. Față de astfel de evoluții, era de așteptat ca spiritele lucide din statele postcomuniste să aibă o naturală reacție de respingere, o oarecare anxietate. Ștergerea graniței dintre spațiul public și cel privat, reducerea siguranței naționale la supremația serviciilor secrete, prezumpția generală că oricare dintre cetățeni, indiferent de condiția socială și trecutul lui, este un potențial adversar al statului, toate acestea fac parte din amprenta politică distinctivă a totalitarismului.[xvii]

Însă, chiar și după respingerea repetată de către Curtea Constituțională a actelor normative de acest tip, care aduc atingere drepturilor omului, subiectul este tratat mai curând cu indiferență. Ba unii se străduiesc din răsputeri să critice în mod drastic deciziile Curții Constituționale, stabilind chiar că acestea ar fi creat o „vulnerabilitate majoră”[xviii] din perspectiva siguranței naționale, sau că ar „genera o foarte mare problemă”[xix] pentru desfășurarea anchetelor penale. Venite din partea unor instituții cu atribuții polițienești, asemenea critici seamănă cu niște amenințări. Dar aproape nimeni nu a observat că principiul statului de drept ar fi slăbit de lupta instituțiilor Statului Român împotriva drepturilor omului sau de criticarea insistentă a instituțiilor judiciare atunci când ele se străduiesc să le garanteze respectarea. În schimb, opinia publică se indignează unanim atunci când politicienii critică demagogic deciziile Curții Constituționale, acțiunile parchetelor sau hotărârile instanțelor.

Lupta împotriva terorismului nu s-a sfârșit, pare că nu se va sfârși prea curând. Dar pretextul amenințării teroriste nu mai este necesar. Cum era de așteptat, odată ce măsurile excepționale au fost adoptate, în ciuda protestelor și în pofida hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva lor, instituțiile polițienești nu vor renunța la puterea pe care au dobândit-o atât de ușor în numele „stării de excepție”. Iar „starea de excepție”, veritabilul revelator al puterii, va fi abandonată la fel de greu ca și puterea. Atunci când Binele se luptă cu Răul, nimeni nu stă să se încurce în amănunte procedurale și drepturi constituționale. Motive pot fi găsite destul de ușor. Argumentele falacioase sunt întotdeauna foarte eficiente, deoarece prezintă lucrurile simplu, oferind certitudini de-a gata și puncte de vedere interesante, numai bune de imitat. Noile conflicte economico-militare, protestele de stradă, militantismul organizațiilor extremiste sunt întotdeauna îngrijorătoare. Actualmente, prin terorism instituțiile puterii de stat pot înțelege aproape orice: acțiuni ale unor grupări paramilitare secesioniste (cazul rebelilor din Sloviansk, în estul Ucrainei)[xx], blocarea unor situri web, publicarea de informații secrete ale instituțiilor publice (cazul grupului Anonymous Romania, implicat în activități de „terorism cibernetic”)[xxi] sau chiar militantismul grupărilor ecologiste al protestatarilor ce denunțau presupuse fapte de corupție în cazul Roșia Montana. Acestea din urmă au fost calificate cu titulatura deloc liniștitoare de „organizații extremiste eco-anarhiste”.[xxii]

Când dușmanii din interior nu sunt suficient de înspăimântători, conflictele militare și confruntările geopolitice regionale pot oricând să le țină locul. Nevoia de siguranță și ordine publică apare frecvent ca temă de campanie electorală. Și apoi… de ce să ne limităm la infracțiunile grave? În fond, cu cât poliția eșuează mai frecvent să-i apere pe cetățeni, cu atât va fi mai populară cererea de a spori puterea polițienească, oricât de absurd ar fi acest lucru. Suspiciunea, teama, degradarea serviciilor publice locale ce veghează asupra siguranței personale – concediem agenți de poliție, dar angajăm agenți de informații d jurnaliști – erodează treptat piedicile instituționale ce stau în calea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale.

Gardienii binelui comun

Este adevărat, trăim într-o lume plină de pericole. Oricând hoții sunt capabili să-ți fure bunurile fără ca poliția să te ajute. Oricând poți fi șantajat, oricând poți fi amenințat de clanurile interlope cu conexiuni la nivel înalt, în instituții judiciare sau politice. Grupurile de infracționalitate organizată pot să-ți ceară taxă de protecție, să-ți subtilizeze banii din cardul de salarii sau chiar să te priveze de asigurarea pe care o plătești conștiincios, crezând că astfel îți cresc șansele de a beneficia de îngrijire atunci când bătrânețea nu îți va mai permite să muncești din greu.[xxiii] Pe Internet te pândesc alți indivizi periculoși. Hackerii și virusurile informatice vor să-ți fure datele cardului bancar sau să-ți distrugă munca, teroriștii pun la cale atentate. Se presupune că acești răufăcători trăncănesc mult la telefon cu ajutorul cartelelor preplătite, fără ca cineva să poată afla cine sunt și fără ca ei să-și dea seama că pot fi supravegheați. Nu mai vorbim de timpul petrecut pe Facebook. De aceea, politicienii români au propus o serie de modificări legislative în scopul creșterii siguranței cetățenilor și pentru combaterea terorismului.

Primul set de modificări se referă la legea ce ar urma să completeze Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 111 din 2011 privind comunicațiile electronice.[xxiv] Cele mai importante prevederi din cuprinsul ei se referă la obligația cumpărătorilor de cartele preplătite de a oferi datele de identificare ale persoanei furnizorilor de servicii și obligația persoanelor juridice care oferă puncte de acces la Internet publice de a asigura înregistrarea și păstrarea datelor pe care le colectează pentru o perioadă de 6 luni. Al doilea are în vedere instituirea unei Legi privind securitatea cibernetică a României, care ar urma să ofere serviciilor publice secrete − exprimarea este intenționat completă, pentru a arăta sensul ascuns al conceptului de „serviciu secret” și contradicția logică pe care se întemeiază − un avantaj semnificativ în războaiele cibernetice ale viitorului.

În scopul de a da subiectului atenția ce i se cuvine, mă voi referi aici doar la legea pentru modificarea Ordonanței nr. 111 din 2011, ea fiind deja adoptată, făcând obiectul unei excepții de constituționalitate ridicată de Avocatul Poporului.[xxv] Din aceleași considerente, dar și pentru a evita accentele satirice, nu voi aduce în discuție aici explicațiile de un umor irezistibil pe care susținătorii noilor reglementări le-au invocat în sprijinul Legii privind securitatea cibernetică a României în cadrul Comisiei de Tehnologia Informațiilor și Comunicații din cadrul Camerei Deputaților.[xxvi]

Reglementarea referitoare la înregistrarea obligatorie a tuturor utilizatorilor de cartele SIM nu te face să zâmbești, nici nu poate să le dea cetățenilor încredere în instituțiile care pretind că îi apără, dimpotrivă. Împinsă de mai multe ori către legislatori începând cu anul 2011[xxvii], dar respinsă în mod repetat, ea este justificată nesincer, într-o manieră concepută parcă în scopul de a compromite ideea non-discriminării, una dintre cele mai importante în patrimoniul juridic al egalității civice. Lucrul acesta rezultă chiar din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege.[xxviii] Cea mai mare parte a motivării se referă la o pretinsă discriminare care ar trebui să fie corectată. Discriminați ar fi consumatorii ce posedă contracte de abonament, pentru că doar datele lor personale sunt prelucrate, nu și cele ale utilizatorilor care nu doresc să încheie contracte, aproximativ 70% dintre consumatori.

Pornind de la o asemenea utilizare a conceptului de discriminare, s-ar putea stabili că utilizatorii mijloacelor de transport în comun care călătoresc ocazional, pe baza tichetelor, sunt beneficiari ai unei discriminări pozitive, deoarece nu li se cere prezentarea informațiilor de identificare atunci când se eliberează biletele și se face controlul abonamentelor. Posesorii de abonamente ar fi discriminați negativ. De asemenea, această situație „injustă” ar impune, pentru ca regulile să fie nediscriminatorii, verificarea identității cumpărătorilor de bilete în momentul achiziționării și al controlului, ceea ce este, trebuie să recunoașteți, absurd.

Exemplul de mai sus, al subscripției pentru serviciul de transport în comun, indică viciul fundamental al supravegherii panoptice, anume faptul că ignoră total rațiunile practice ale diverselor acțiuni pe care încearcă să le reglementeze, dezumanizându-se, dezumanizându-și subiecții. În cazul concret la care ne referim, legea include și obligativitatea înregistrării identității utilizatorilor oricărui punct de acces pus la dispoziție gratuit de către firme și instituții (persoane juridice). Vă imaginați care sunt implicațiile practice ale acestei cerințe. Oamenii raționali au așteptări raționale. Probabil că puține instituții vor mai oferi acest serviciu dacă nu este absolut necesar pentru desfășurarea activității lor. Iar dacă îl vor oferi, puțini vor fi dispuși să sară peste hopul birocratic pentru a se conecta la Internet prin parcuri și baruri.

Cu atât mai bine, va zice cineva. Poate vor comite mai puține infracțiuni…

Însă majoritatea imensă a celor care vor fi agasați de aceste reguli exagerate nu sunt infractori. Pare anormală diferențierea dintre utilizatorii de cartele preplătite și ceilalți? Doar dacă nu folosești cartelele preplătite. Este absolut normal din punct de vedere practic ca cei mai mulți dintre posesorii de telefoane mobile să le prefere, chiar dacă nu sunt infractori, pentru că nu doresc să suporte costurile sau riscurile contractelor de abonament. A-i obliga să facă contrariul înseamnă a le face un serviciu? Nicidecum. Înseamnă în primul rând a le nesocoti libertatea. Democrațiile liberale ar trebui să prețuiască libertatea cetățenilor lor, nu să o devalorizeze ori de câte ori au ocazia. În al doilea rând, a-i obliga să susțină financiar tocmai deserviciul ce le este făcut de către stat astfel și să accepte degradarea comunității democratice ca fapt inevitabil, impus prin lege.

Oare de ce nu doresc foarte mulți cetățeni să încheie contracte cu companiile de telecomunicații? Un motiv este comoditatea. Altul este poate acela că nu se simt protejați împotriva fraudelor sau erorilor. Dacă folosești cartele preplătite, nu poți să consumi mai mult decât reușești să achiți. Dacă ești victima unei înșelătorii telefonice, nu ai cum să fii amenințat de o criză financiar-familială serioasă. Este firesc ca persoanele afectate de sărăcie să încerce să evite astfel de riscuri. E firesc ca un salariat cu o stare socială precară să-și dorească să nu fie legat de un contract ce impune perioade minime de subscripție relativ îndelungate. Acești oameni, mulți trăind la țară, au o situație financiară nesigură și nu doresc decât să-și vadă de ale lor, fără să intre în necazuri mai mari decât au. Este încheierea unui contract de subscripție pentru serviciul de telefonie mobilă lipsită de riscuri? Să observăm executările silite având ca obiect plata facturilor de telefonie. Unele companii solicită chiar informații detaliate despre contractele prin care abonații au intrat în posesia propriilor locuințe, acumulând astfel date despre proprietățile imobiliare ale abonaților, în așa fel încât aproape că rivalizează cu registrul de publicitate imobiliară creat de stat (registrul de carte funciară). Neîncrederea în capacitatea acestor firme de a-i asigura pe clienți că informațiile nu vor fi utilizate fraudulos nu este un motiv suficient pentru a folosi cartelele preplătite?

Revenind la proiectul de lege, abia spre sfârșitul expunerii de motive, în treacăt, este menționată chestiunea siguranței naționale, cea care a fost însă mobilul principal pentru susținerea inițiativei. Acest lucru rezultă nu numai din faptul că ea își are originea în deliberările Consiliului Suprem de Apărare a Țării[xxix], dar și din explicația menționată la secțiunea „impact social” (sic!), scrisă în cea mai cursivă neolimbă orwelliană: „aplicarea proiectului de act normativ va asigura un climat de normalitate și siguranță civică, prin prevenirea criminalității, inclusiv a formelor sale grave ori cu caracter transfrontalier, precum și a actelor de terorism”.

Este greu de presupus că un climat de siguranță civică se poate institui la comandă, prin recursul la impulsul voluntarist al controlului total. De ce ar avea cineva încredere într-un stat care își exprimă atât de invertit neîncrederea în proprii cetățeni? Cum poți avea încredere în descrieri ale problemelor de securitate regionale care par decupate din benzile desenate cyberpunk, exagerând în mod copios capacitatea calculatoarelor de a ataca sau de a produce daune materiale?[xxx]

În ultimă instanță, cererile repetate de sporire a puterii polițienești cresc incertitudinea și nesiguranța, arătând că instituțiile care ar trebui să aibă grijă de securitatea națională nu se consideră capabile să facă față provocărilor recente fără a interveni excesiv, disproporționat, împotriva propriilor cetățeni. Există relatări documentate care arată că în România ultimilor ani interceptările telefonice în cazuri în care se presupune că siguranța națională este afectată sunt din ce în ce mai numeroase.[xxxi] Stenogramele convorbirilor telefonice sunt un mijloc preferat de probă în procesele penale și un deliciu mediatic gustat de public. Rezultă de aici un climat de normalitate? Într-o țară în care practica ascultării telefoanelor amintește încă de poliția politică a dictaturii lui Nicolae Ceaușescu? Într-o țară a Uniunii Europene care a primit în mod repetat sancțiuni pentru încălcarea drepturilor omului prin interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice?[xxxii] Nu.

Note:

[i] „Malawi : MALAWI to launch SIM card registration by 2015”, MENA Report, 3 iulie 2014, http://search.proquest.com.ux4ll8xu6v.useaccesscontrol.com/docview/1542554199/83FB273CAB374364PQ/2?accountid=15533, consultat la 25 iulie 2014; Adrian Vasilache, „Proiectul de lege privind obligativitatea inregistrarii si stocarii datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele telefonice preplatite este adoptat fulgerator in Parlament”, HotNews.ro, 5 iunie 2014, http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-17425187-proiectul-lege-privind-obligativitatea-inregistrarii-stocarii-datelor-identificare-ale-utilizatorilor-prepaid-este-adoptat-fulgerator-parlament.htm, consultat la 25 iulie 2014.

[ii] „Medvedev signs order banning anonymous Wi-Fi”, ITAR-TASS, http://en.itar-tass.com/russia/744055, consultat la 8 august 2014.

[iii] Înainte de a formula una dintre propunerile legislative eșuate care au precedat introducerea noilor obligații, în 2013, deputatul Sebastian Ghiță, un tânăr și prosper politician interesat de afacerile în domeniul informatizării, dar și unul dintre membrii comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informații, își formula într-un mod deosebit de expresiv opiniile despre subiect, surprinzând de altfel, într-o formă mai puțin coerentă, argumentele principale utilizate în plan internațional pentru a sprijini aceste politici: „Noi, ca politicieni, în loc sa ieșim public și să explicăm că de fapt nu vrem să vă înregistrăm, să vă ascultăm de nebuni, degeaba, oricând, ci doar în cazul în care se constată că în anumite infracțiuni gen terorism, zonele evaziunii fiscale groaznice, a crimei organizate, se folosesc astfel de metode de a te ascunde de autorități, atunci operatorul să poată să spune la mine Popescu a cumpărat cartela. (…) Să știți că astăzi informația aflată pe net este de multe ori mult mai valoroasă decât o convorbire telefonică. Cercul relațional, prieteniile, tipul de mesaje, poți mult mai repede să-ți dai seama de pornirile idioate, de terorism, de atentator, de om nebun ale unui individ de pe Facebook sau din felul în care se exprimă pe bloguri, cum pune comentarii la articole din ziare, decât dintr-o convorbire pe care o are cu prietena. Și atunci, cred că s-au făcut eforturi și România va trebui să facă eforturi uriașe acum, să facă rapid pasul spre update-ul tehnologic pentru a putea foarte repede să prindă astfel de informații și să le și utilizeze. O informație, degeaba o prinzi, daca nu o poti si utiliza” (Robert Mihailescu, „Interviu HotNews.ro: Sebastian Ghita, deputat PSD -Vom depune o initiativa legislativa care sa permita interceptarea cartelelor telefonice pre-platite. Serviciile secrete trebuie sa dispuna de instrumente de tipul PRISM pentru supravegherea internetului in cazul terorismului si al infractiunilor economice”, HotNews.ro, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15203892-sebastian-ghita-deputat-psd-vom-depune-initiativa-legislativa-care-permita-interceptarea-cartelelor-telefonice-pre-platite-serviciile-secrete-trebuie-dispuna-instrumente-tipul-prism-pentru-supravegher.htm, consultat la 28 iulie 2014). Putem cita, de asemenea, corelarea sistematică în luările de poziție publice a utilizării cartelelor preplătite cu atentatele teroriste, sau justificarea controlului asupra vânzării acestora prin rațiunile luptei antiteroriste în Elveția, Spania și Marea Britanie (G. A. Gow, J. Parisi, „Pursuing the Anonymous User: Privacy Rights and Mandatory Registration of Prepaid Mobile Phones”, Bulletin of Science, Technology & Society, vol. 28, nr. 1, 2007, p. 60).

[iv] Ovidiu Gherasim-Proca, „Cooperarea internaţională pentru combaterea terorismului şi noua cultură a comunicării globale”, în Gabriela Pascariu, Ramona Frunză (ed.), Europe on the Move/Dinamici europene, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iași, 2009, pp. 152-160.

[v] Tehnologia cartelelor SIM datează din anii ‘90. În acea perioadă, cartelele preplătite erau considerate o modalitate comodă pentru firme de a atrage consumatorii care considerau contractele de telefonie mobilă prea costisitoare. Primele inițiative semnificative de restricționare datează din prima decadă a mileniului, cele mai multe intrând în vigoare după atentatul de la 11 septembrie 2001. În 2006, un studiu realizat la nivelul statelor OECD (Organisation for Economic Cooperation and Development) arăta că 9 din cele 24 de state care au participat la realizarea anchetei interziceau comercializarea cartelelor fără înregistrarea identității utilizatorilor. În toate cazurile motivația invocată a fost necesitatea îmbunătățirii securității naționale. Unele state au primit cu mare reticență noua politică de securizare a comunicațiilor (cazul Marii Britanii, unde există o aversiune tradițională față de procedurile de identificare a persoanei). În anumite cazuri, precum cel al Germaniei, care a adoptat măsura restrictivă în 2004, în ciuda absenței studiilor sistematice despre efectele și receptarea noilor constrângeri, au existat opinii critice legate de problema mai vastă a schimbărilor ce tocmai interveneau în legislația reținerii datelor (a se vedea Gordon Gow, Privacy Rights and Prepaid Communication Services. A survey of prepaid mobile phone regulation and registration policies among OECD member states, Centre for Policy Research on Science and Technology, Simon Fraser University Vancouver, Vancouver, 2006, http://summit.sfu.ca/item/13566, consultat la 27 iulie 2014.)

[vi] Directiva 2006/24/CE a parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului sau de rețele de comunicații publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE; Marie-Helen Maras, „While the European Union was Sleeping, the Data Retention Directive Was Passed”, Hamburg Review of Social Sciences, vol. 6, 2011.

[vii] Glenn Greenwald, „NSA collecting phone records of millions of Verizon customers daily”, The Guardian, 6 iunie 2013, http://www.theguardian.com/world/2013/jun/06/nsa-phone-records-verizon-court-order, consultat la 12 noiembrie 2013; The Editorial Board, „A Powerful Rebuke of Mass Surveillance”, The New York Times, 16 decembrie 2013, http://www.nytimes.com/2013/12/17/opinion/a-powerful-rebuke-of-mass-surveillance.html, consultat la 14 iulie 2014; Ed Pilkington, „US responds to Guantánamo Bay and NSA criticisms made by UN committee”, The Guardian, 14 martie 2014, http://www.theguardian.com/world/2014/mar/14/us-guantanamo-bay-nsa-un-committee, consultat la 14 iulie 2014.

[viii] „DataGuidance | Privacy This Week – China: MIIT launches plans to extend data retention for IISPs”, DaraGuidance, http://www.dataguidance.com/dataguidance_privacy_this_week.asp?id=1818, consultat la 23 iulie 2014. Este de remarcat faptul că, suplimentar față de simpla reținere a datelor pentru utilizarea ulterioară în scop polițienesc, reglementările din China urmăresc modificarea modului de colectare a datelor personale și obligativitatea înregistrării datelor personale reale, ceea ce echivalează cu eliminarea treptată a anonimatului chiar și pentru utilizatorii blogurilor și forumurilor. De asemenea, la fel ca și în cazul statelor liberal-democratice, reglementările impun colectarea datelor personale doar cu consimțământul utilizatorilor, în condiții de confidențialitate, mizând pe capacitatea pieței libere de a-i determina pe cetățeni să-și înstrăineze de bună voie informațiile personale (Scott Livingston, „China Releases Draft Regulation for Online Collection and Use of Personal Information | Inside Privacy”, http://www.insideprivacy.com/international/china/china-releases-draft-regulation-for-online-collection-and-use-of-personal-information/, consultat la 21 iulie 2014).

[ix] Larry Abramson, Maria Godoy, „The Patriot Act: Key Controversies”, NPR, http://www.npr.org/news/specials/patriotact/patriotactdeal.html#issue3, consultat la 27 iulie 2014.

[x] Directiva 2006/24/CE a fost prezentată ca un mijloc de „armonizare” a legislației existente deja în statele membre.

[xi] G. A. Gow, J. Parisi, „Pursuing the Anonymous User: Privacy Rights and Mandatory Registration of Prepaid Mobile Phones”, Bulletin of Science, Technology & Society, vol. 28, nr. 1, 2007, pp. 65-67.

[xii] „Congresul american a aprobat ascultarea telefoanelor”, Adevarul.ro, 5 august 2007, http://adevarul.ro/news/societate/congresul-american-aprobat-ascultarea-telefoanelor-1_50ac277a7c42d5a66385570a/index.html, consultat la 30 iulie 2014; Joseph Menn, „Secret U.S. court approved wider NSA spying even after finding excesses”, Reuters, 19 noiembrie 2013, San Francisco, http://www.reuters.com/article/2013/11/19/us-usa-nsa-spying-idUSBRE9AI11Y20131119, consultat la 14 iulie 2014; Yochai Benkler, „In secret, FISA court contradicted US Supreme Court on constitutional rights”, The Guardian, 22 septembrie 2013, http://www.theguardian.com/commentisfree/2013/sep/22/secret-fisa-court-constitutional-rights, consultat la 14 iulie 2014.

[xiii] În cazul în care nu știați, serviciile speciale au un interes special pentru relațiile amoroase. În vremuri tulburi, dragostea pare să fie un element cheie al securității naționale. A se vedea Cyrus Farivar, „LOVEINT: On his first day of work, NSA employee spied on ex-girlfriend”, Ars Technica, http://arstechnica.com/tech-policy/2013/09/loveint-on-his-first-day-of-work-nsa-employee-spied-on-ex-girlfriend/, consultat la 25 iulie 2014; Siobhan Gorman, „NSA Officers Spy on Love Interests”, WSJ Blogs – Washington Wire, http://blogs.wsj.com/washwire/2013/08/23/nsa-officers-sometimes-spy-on-love-interests/, consultat la 25 iulie 2014; Cyrus Farivar, „Snowden: NSA employees routinely pass around intercepted nude photos”, Ars Technica, http://arstechnica.com/tech-policy/2014/07/snowden-nsa-employees-routinely-pass-around-intercepted-nude-photos/, consultat la 25 iulie 2014.

[xiv] Emma Lacey-Bordeaux, „Arizona professor’s jaywalking arrest quickly gets out of hand”, CNN, http://www.cnn.com/2014/06/30/justice/arizona-jaywalking-arrest/index.html, consultat la 3 august 2014.

[xv] Un exemplu deosebit de sugestiv este acela al tinerilor, selectați după criterii etnice sau religioase, care au fost anchetați în Statele Unite după ce au fost incitați de către agenți sub acoperire să se angajeze în activități infracționale pentru care nu erau pregătiți și pe care este foarte probabil să nu le fi inițiat dacă nu ar fi fost instruiți chiar de către cei care urmau să-i aresteze. Asemenea intervenții sunt, în mod evident, în afara unei minime raționalități juridice, intrând în contradicție cu cele mai temeinic argumentate principii penale moderne. Un raport detaliat, dat publicității în iulie 2014 de Human Rights Watch și Columbia Law School’s Human Rights Institute prezintă informațiile despre astfel de abuzuri (Human Rights Watch and Columbia Law School’s Human Rights Institute, Illusion of Justice: Human Rights Abuses in US Terrorism Prosecutions, Human Rights Watch and Columbia Law School’s Human Rights Institute, iulie 2014, http://www.hrw.org/node/126101, consultat la 25 iulie 2014).

[xvi] Dacă există vreun domeniu în care epistemologia popperiană este mai importantă decât în cercetarea științifică, el este cel al cercetării penale. Mai ales pentru că jurisdicția penală este definită uneori prin demersul de aflare a adevărului, nu numai prin cel de pedepsire.

[xvii] Dacă această reacție a apărut sau nu, rămâne să judecați singuri. Cert este că acceptarea unei viziuni simpliste despre interesul public sau, în cel mai bun caz, despre inevitabilitatea pierderii dreptului la intimitate, face ca reacțiile, atunci când există, să fie mult mai puțin incisive decât erau în primul deceniu postcomunist, când, spre exemplu, Horia-Roman Patapievici intra în atenția publicului în postura de victimă a supravegherii ilegitime, devenind suspect sub pretextul participării la ipotetice fapte de corupție și spălare de bani (a se vedea Virgil George Baleanu, A clear and present danger to democracy: the new Romanian security services are still watching, Conflict Studies Research Centre, Royal Military Academy, Sandhurst, [Camberley, U.K.], 1996).

[xviii] V M, „Curtea Constitutionala reactioneaza la criticile venite din zona serviciilor de informatii si explica de ce a declarat ca neconstitutionale doua legi cerute de comunitatea de informatii”, 17 septembrie 2014, HotNews.ro, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18131974-curtea-constitutionala-reactioneaza-criticile-venite-din-zona-serviciilor-informatii-explica-declarat-neconstitutionale-doua-legi-cerute-comunitatea-informatii.htm, consultat la 8 octombrie 2014.

[xix] Otilia Ciocan, „Kovesi, despre decizia CC la legea Big Brother: Ne afectează în cauzele cu fapte de corupţie istorice”, Mediafax.ro, 9 septembrie 2014, http://www.mediafax.ro/social/kovesi-despre-decizia-cc-la-legea-big-brother-ne-afecteaza-in-cauzele-cu-fapte-de-coruptie-istorice-13233828, data accesării 8 octombrie 2014.

[xx] Christopher Miller, „270 Dead in Ukraine’s Anti-Terrorist Operation, Health Ministry Says”, Mashable, http://mashable.com/2014/06/12/ukraine-anti-terrorist-operation/, consultat la 28 iulie 2014.

[xxi] Andreea Marinas, „The hackers of Anonymous Romania have been apprehended”, Nine O`Clock, 29 mai 2012, http://www.nineoclock.ro/the-hackers-of-anonymous-romania-have-been-apprehended/, consultat la 14 iulie 2014.

[xxii] Nine O`Clock, „Sova and Cazanciuc attend Rosia Montana Commission hearing”, Nine O`Clock, 30 septembrie 2013, http://www.nineoclock.ro/sova-and-cazanciuc-attend-rosia-montana-commission-hearing/, consultat la 14 iulie 2014;

[xxiii] Otilia Ciocan, „Dan Radu Ruşanu rămâne în arest. CAB a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive – Mediafax”, Mediafax, 10 aprilie 2014, http://www.mediafax.ro/social/dan-radu-rusanu-ramane-in-arest-cab-a-respins-cererea-de-inlocuire-a-masurii-preventive-12447026, consultat la 13 iulie 2014.

[xxiv] Departamentul Politic – Mediafax, „Ponta: Proiectul de lege privind cartelele pre-pay este conform practicii europene”, Mediafax.ro, 9 aprilie 2014, http://www.mediafax.ro/economic/ponta-proiectul-de-lege-privind-cartelele-pre-pay-este-conform-practicii-europene-12438662, consultat la 8 octombrie 2014.

[xxv] Ea a fost declarată de curând neconstituțională. Vezi Gazeta de Cluj, „CCR a decis: Identificarea utilizatorilor cartelelor prepay este neconstituțională”, Gazeta de Cluj, 22 septembrie 2014, http://www.gazetadecluj.ro/stiri-cluj-politica/ccr-decis-identificarea-utilizatorilor-cartelelor-prepay-este-neconstitutionala/, consultat la 8 octombrie 2014.

[xxvi] Prin completarea autoparodică a unei cunoscute metafore tehnice, aceștia înfățișează dorința Serviciul Român de Informații de a deveni un fel de poliție rutieră pe „autostrada informațională”. Vezi APADOR-CH, „SRI ar vrea un «cod rutier» și pentru Internet: utilizatorii să aibă computerele înmatriculate și cu ITP-ul la zi”, http://www.apador.org/blog/sri-securitate-cibernetica-internet/, consultat la 14 iulie 2014.

[xxvii] Asociația pentru Tehnologie și Internet, „Iniţiativă legislativă privind înregistrarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice de tip Prepay”, http://apti.ro/Ini%C5%A3iativ%C4%83-legislativ%C4%83-privind-%C3%AEnregistrarea-utilizatorilor-serviciilor-de-comunica%C5%A3ii-electronice-tip-Prepay, consultat la 31 iulie 2014; Adrian Vasilache, „UPDATE: Din trei initiative legislative ale PD-L de identificare a celor care cumpara cartele preplatite, una se dezbate inca in Parlament/Guvernul Ponta a transmis pe 20 mai 2013 ca nu sustine nici acest proiect legislativ”, HotNews.ro, http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-15211264-initiativa-legislativa-identificare-celor-care-cumpara-cartele-preplatite-fost-respinsa-definitiv-16-aprilie-2013-parlament-guvernul-ponta-nu-sustinut-adoptarea-acestei-legi.htm, consultat la 28 iulie 2014.

[xxviii] Parlamentul României, „PL-x nr. 277/2014 Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice”, Urmărirea procesului legislativ, http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2&idp=14203, consultat la 31 iulie 2014.

[xxix] Adrian Vasilache, „Proiectul de lege privind obligativitatea inregistrarii si stocarii datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele telefonice preplatite este adoptat fulgerator in Parlament”, HotNews.ro, http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-17425187-proiectul-lege-privind-obligativitatea-inregistrarii-stocarii-datelor-identificare-ale-utilizatorilor-prepaid-este-adoptat-fulgerator-parlament.htm, consultat la 25 iulie 2014.

[xxx] Uneori frazele sforăitoare sunt memorabile. „Cândva, bătăliile între beligeranți se câștigau pe mare. Au urmat victoriile pe calea aerului, însă războaiele secolului 21 vor fi câștigate de cei care dețin puterea cibernetică.” Vezi Iuliana Jurcan, „Războiul cibernetic. Florian Coldea: România este amenințată ca orice alt stat NATO!”, Q Magazine, 3 noiembrie 2013, http://qmagazine.ro/featured/razboiul-cibernetic/, consultat la 1 august 2014. Interviul citat include cel puțin un subtitlu care te face să tresari: „Un posibil Pearl Harbour cibernetic”.

[xxxi] Alina Gorghiu, „Spionaj, interceptări şi siguranţă naţională”, Adevarul.ro, http://adevarul.ro/news/politica/spionaj-interceptari-sigurantanationala-1_52809f09c7b855ff56e0f4cc/index.html, consultat la 1 august 2014; Răzvan Robu, „SRI-ul şi poliţia te ascultă de nu te vezi pe «siguranţă naţională»”, Gazeta de Cluj, 9 septembrie 2013, http://www.gazetadecluj.ro/stiri-cluj-justitie/sri-ul-si-politia-te-asculta-de-nu-te-vezi-pe-siguranta-nationala/, consultat la 1 august 2014.

[xxxii] Diana Gabor, „CEDO condamna Romania pentru interceptarile ilegale”, Gazeta de Cluj, ianuarie 2013, http://www.gazetadecluj.ro/stiri-cluj-justitie/cedo-condamna-romania-pentru-interceptarile-ilegale/, consultat la 1 august 2014; Adina Stancu, Răzvan Savaliuc, „România condamnată la CEDO pentru interceptarea ilegală a judecătoarei Elena Pop Blaga – Judecatorii europeni au constatat ca ascultarea telefoanelor de SRI, in baza unor mandate ale Inaltei Curti, a incalcat dreptul la viata privata si de familie a judecătoarei, care a fost trimisa in judecata pentru mita in 2002 de PNA Oradea. Judecatoarea Blaga a fost achitata defintiv si reabilitata (Decizia)”, Lumea justiției, 27 noiembrie 2012, http://www.luju.ro/international/cedo/romania-condamnata-la-cedo-pentru-interceptarea-ilegala-a-judecatoarei-elena-pop-blaga-judecatorii-europeni-au-constatat-ca-ascultarea-telefoanelor-de-sri-in-baza-unor-mandate-ale-inaltei-curti-a-incalcat-dreptul-la-viata-privata-si-de-familie-a-judecatoa, consultat la 1 august 2014.

Comments Off on Securitate națională sau libertate rațională? Cum ați devenit suspecți și de ce nu reușiți să vă reabilitați (I) – Octombrie 11, 2014

%d bloggers like this: