Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

Post factum, despre retorica alegerilor prezidențiale din 2014 – Iunie 24, 2015

Posted in Uncategorized by Ovidiu on 31 December 2017

Apele s-au tulburat pentru a nu știu câta oară în băltoaca parlamentară dâmbovițeană. O anchetă inopinată și o moțiune de cenzură emoțional-anticomunistă au picat la țanc pentru a pescui peștișorul de aur al statului de drept: instalarea unui guvern prezidențial. Numai că oricât de agitată a fost răscolirea tardiv-justițiară, oricât de baschetbalist a fost premierul și oricât de nerușinat și-a slobozit vorbele reprezentantul cel mai de seamă al elitismului clujean (Ioan Rus) la adresa emigranților români care muncesc în construcții, guvernul nu s-a urnit. A revenit, în schimb, în prim-planul scenei de bâlci retorica alegerilor prezidențiale din anul 2014. Nu știu câți au avut curiozitatea de a citi textul moțiunii de cenzură pe care a depus-o Partidul Național Liberal, dar el este, cu siguranță, mult mai incitant decât declarația Alinei Gorghiu, cum că nu se teme de mineriade.[i]

„În 22 decembrie 1989, în România, pe străzi se striga: “Vrem alegeri libere!”. Dreptul la vot NU a fost atunci pentru nimeni „o lozincă”. Era modalitatea prin care cetăţenii îşi reintrau în drepturi, indiferent de opţiunea lor ideologică. Pentru a garanta acest drept, sute de români au ales atunci sacrificiul suprem, scandând un singur lucru: „Libertate!”.

Îşi poate imagina cineva din această sală cum arată libertatea fără dreptul de a alege?

Au trecut 25 de ani de la Revoluţie şi România cunoaşte acum cel mai grav regres democratic. Discret, fără avertismente, fără explicaţii, Guvernul condus de Victor Ponta a început să blocheze şi să elimine dreptul politic elementar de vot pentru milioane de români din ţară şi din Diaspora. Guvernul Ponta a săvârşit abuzuri inimaginabile într-o ţară democratică, fără scrupule şi fără regret. A călcat şi calcă în picioare Constituţia şi legile, deciziile justiţiei, doar pentru a rămâne în scaunul de la Palatul Victoria.”[ii]

Nemaipomenit! Vasăzică Victor Ponta ar trebui să fie „demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor”. Exces de putere prin blocarea alegerilor. Sună dictatorial, într-adevăr. Dar oare cât de justificată este frazeologia aceasta de campanie electorală la câteva luni după alegeri? Nu mă voi referi la stilistica exaltată a textului și la unele informații inexacte pe care le cuprinde, ci la felul în care documentul ocultează originea problemei accesului tuturor cetățenilor români din străinătate la propriile drepturi electorale, anume starea jalnică în care politicile neoliberale ale ultimului deceniu au lăsat valorile publice, administrarea bunurilor comune.

Alegerile prezidențiale de anul trecut au ieșit în evidență prin câteva situații de excepție. Fapt nemaipomenit în istoria alegerilor prezidențiale postcomuniste, candidaturile feminine au fost încurajate și chiar răsplătite cu un scor cumulat semnificativ, în jur de 10% din voturile valabil exprimate în primul tur. Să fi fost o neașteptată deschidere feministă emancipatoare la mijloc? Greu de crezut. Candidatele au susținut direcții politice neopopuliste retrograde, fie în forma veleitar-oligarhică (Elena Udrea), fie în forma tehnocratic-autoritară (Monica Macovei).

tabelul_1

Apoi, implicarea electorală subită a tinerilor și a votanților nehotărâți, precum și creșterea galopantă a numărului de fani ai actualului președinte pe Facebook[iii] – în doar câteva zile, Klaus Iohannis i-a depășit pe Anghela Merkel și Nicolas Sarkozy – i-a determinat pe unii comentatori să considere că bulversarea tuturor calculelor pre-electorale a fost urmarea firească a superputerilor social media.

Dar cel mai surprinzător efect a fost creșterea spectaculoasă a participării. Participarea electorală a crescut în mod neașteptat între cele două tururi de scrutin. Realmente spectaculos. Nu voi încerca să explic asta aici. Însă este important să se observe că, în pofida impresiei dominante, una întreținută cu îndârjire eroică de numeroase publicații și de politicienii liberali, principalul factor care a determinat apariția aglomerării a fost participarea electorală neobișnuit de mare în străinătate chiar de la primul tur de scrutin, nu intenția evidentă de „blocare a votului în străinătate”.

Aglomerația frustrantă a existat și în 2009, iar atunci alegerile erau organizate de un alt guvern. Să revedem mărturiile:

La Torino, oras in care se estimeaza ca sint peste 60.000 de romani, organizarea a fost execrabila fiind doar o singura sectie de votare cu patru cabine.

„Am reusit sa votez dupa CINCI ORE de asteptare !!!! La ora 16 inca mai erau citeva mii de persoane la coada si cu siguranta nu toti vor reusi sa voteze. Va iesi din nou scandal, precum la referendumul pentru suspendarea presedintelui, cind nu au putut vota foarte multi romani”, spune un alt cititor. [iv]

Nici retorica împiedicării deliberate a votului în străinătate nu este nouă. Este una dintre invențiile de geniu ale lui Traian Băsescu – politicianul a cărui epocă, se pare, încă nu a trecut. După cele știute de mine, el este primul care a interpretat constrângerile restictive impuse de noua lege electorală din 2008, concepute pentru a împiedica turismul electoral, drept un act răuvoitor al Parlamentului. „Deliberat s-a construit legea pentru ca votul românilor din străinătate să fie diminuat”, a afirmat acesta în cursul unei întâlniri cu studenții români din Ungaria, subliniind, de asemenea, propria agendă reformistă: un sistem electoral uninominal diferit de cel adoptat deja, plus introducerea votului prin corespondență.[v]

Alegerile din 2009 au fost câștigate cu ajutorului surplusului de voturi obținut în străinătate[vi] (aproximativ 70.000 din cele 80.000 necesare), nu și cele din 2014, când diferența dintre rezultatul obținut de Klaus Iohannis și Victor Ponta a fost de 1.024.386, iar numărul de voturi total înregistrat în străinătate nu a depășit 379.116.[vii] În primul tur al alegerilor din 2014, participarea în străinătate a însumat 161.262 de cetățeni cu drept de vot (379.116 în al doilea tur), aproape dublu față de 2009, când au reușit să voteze 94.383 de alegători (147.739 în al doilea tur).

tabelul_2

Privind creșterea spectaculoasă a participării în primul tur, în condițiile în care numărul de secții din străinătate a rămas același ca în 2009, îți dai seama că și dacă ar fi fost organizate alegerile de două ori mai bine nu s-ar fi ajuns la rezultatul optim. Practic, din senin, guvernului PSD i s-au cerut performanțe administrative mult mai mari decât oricărui alt guvern anterior. Inclusiv să prevadă o creștere a participării… imprevizibilă. Retorica „blocării votului” este pur și simplu neplauzibilă. De faptul că autoritățile guvernamentale au încercat să obțină un avantaj din regulile pe care le-au stabilit pentru organizarea scrutinului nu se îndoiește nimeni, sper. Iar practica asta nu a fost inventată de PSD.

Dar, atât timp cât nu există reguli stabilite prin acord politic, norme electorale adecvate și stabile, nu există nici o modalitate „corectă” de a face repartizarea secțiilor de vot și de a stabili numărul lor. Excesul de zel în verificarea identității poate fi interpretat, simultan, din perspectiva preocupării pentru corectitudinea scrutinului, dar și din perspectiva interesului politic al premierului.[viii] El a fost conceput, cel mai probabil, pentru a susține ipoteza fraudării alegerilor din 2009 în secțiile din străinătate – una discutabilă, de altfel, căci dacă alegerile au fost câștigate cu ajutorul votului din străinătate nu rezultă din asta că fraudele s-au petrecut în străinătate, presupunând că au avut loc fraude. Redistribuirea numărului de secții de votare, față de scrutinul din 2009, în Republica Moldova (de la 13 la 21), în Marea Britanie (de la 8 la 11) sau Australia (de la 3 la 5), poate fi justificată atât de statistica creșterii numărului de cetățeni rezidenți, cât și din perspectiva intereselor politice ale PSD, care miza pe un sprijin sporit peste Prut, mai ales în comunitățile rurale. Dar, atât timp cât votul din străinătatea a avut întotdeauna o influență redusă în numărul de voturi total, nu exista niciun motiv rațional ca PSD să mizeze pe împiedicarea lui, în așa fel încât Victor Ponta să câștige alegerile în ciuda lipsei de popularitate în diaspora. Faptul că votul s-a desfășurat mai eficient decât în 2009, dar pornind de la același număr de secții de votare, ar trebui să dea de gândit oricui susține opinia dominantă despre intențiile de organizare frauduloasă a scrutinului.

De când a apărut problema votului în străinătate, așadar de când numărul cetățenilor care și-au abandonat țara a atins o masă critică, de prin 2007, autoritățile române, indiferent de guvern, au stabilit numărul de secții și de buletine de vot pornind de la estimări ale participării. Aceste estimări s-au modificat în funcție de fluctuațiile temporare ale participării la alegerile parlamentare și prezidențiale, ele fiind deloc neglijabile. Proiectul de lege inițiat de politicienii partidului prezidențial privind votul prin corespondență nu a fost inclus, în anul 2011, printre cele impuse prin procedura parlamentară a asumării răspunderii guvernului, fiind apoi respins unanim. Nu (doar) PSD ar trebui să poarte răspunderea acestui fapt.

Sper să nu fiu înțeles greșit.[ix] Nu consider că retorica „blocării votului” în străinătate ar fi nocivă prin faptul că susține drepturi de care românii din străinătate nu ar trebui să dispună. Nici vorbă. Caracterul ei dăunător, dincolo de alimentarea politicianismului ridicol, vine din faptul că ocultează fundamentul politic al acestei probleme: incapacitatea Statului Român de a organiza serviciile publice în așa fel încât drepturile constituționale ale cetățenilor săi să fie respectate. Atât drepturile sociale, cât și drepturile civile sau politice. Delegitimarea tuturor instituțiilor esențiale în afară de cele ce exercită constrângerea polițienească este cea mai mare problemă politică astăzi. Iar ea vine după decenii de politici neoliberale care au eșuat să ofere prosperitate, dar au reușit să creeze insecuritate socială. Cetățenii din țară se lovesc de multe ori de problema insuficienței sau proastei organizări în serviciile publice. De haosul și abuzul instituțional. De corupția ce pare să devină din ce în ce mai amenințătoare pe măsură ce puterea sistemului național de pedepsire a faptelor de corupție crește. Cetățenii români din străinătate nu le întâlnesc la fel de frecvent, la fel de dureros. Poate din acest motiv nu observă nerespectarea celorlalte drepturi constituționale, preocupați fiind de drepturile lor politice.. Dar, în condițiile adoptării unor restricții bugetare drastice în sectorul public, nu există o soluție justă la problema supra-aglomerării serviciilor administrative oferite de către stat. Această generalizare este valabilă atât în cazul serviciilor publice oferite de statul român pe teritoriul național, cât și pentru serviciile consulare. Într-o confruntare de un ilogic și trist tragism, în alegerile prezidențiale din 2014, românii din străinătate și cei din țară au votat motivați fiind de aceeași experiență frustrantă a relației cu statul neoliberal automutilat, dar au făcut-o unii împotriva altora, nu unii alături de alții.

 

Note:

[i] „Gorghiu, către Ponta şi Cazanciuc: Ameninţările cu puşcărie şi noi mineriade nu ne impresionează”, Mediafax.ro, 8 iunie 2015, http://www.mediafax.ro/politic/gorghiu-catre-ponta-si-cazanciuc-amenintarile-cu-puscarie-si-noi-mineriade-nu-ne-impresioneaza-14426284, data accesării 16 iunie 2015.

[ii] Andrei Stanca, „TEXTUL moţiunii de cenzură: «Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!»”, 12 iunie 2015, http://www.evz.ro/textul-motiunii-de-cenzura-victor-ponta-demis-pentru-exces-de-putere-prin-blocarea-alegerilor-dreptul-la-vot-nu-e-o-lozinca.html, data accesării 12 iunie 2015.

[iii] Newsroom, „Klaus Iohannis, Most Popular European Politician on Facebook.” Business Review, November 18, 2014. http://business-review.eu/featured/klaus-iohannis-is-the-most-popular-european-politician-on-facebook-73447.

[iv] I. B., „Votarea la sectiile din strainatate: proasta organizare, cozi interminabile, multi nervi si oameni care nu au ajuns sa voteze,” HotNews.ro, 23 noiembrie 2009.

[v] Cristian Fierbinţeanu, „Băsescu: legea electorală va fi modificată relativ repede,” Mediafax.ro, 2 februarie 2009.

[vi] Nota bene! „Cu ajutorul votanților din străinătate”, nu neapărat „în străinătate”. Altfel spus, spre deosebire de alegerile din 2014, în ciuda aparențelor, votul în diaspora nu a fost o miză politică.

[vii] Calculul are la bază statisticile electorale la nivel de circumscripție județeană (Cosmin Gabriel Marian et al., „Elections Results in Romania,” Romanian Electoral Data, consultat la 10 aprilie 2015. Disponibil online la adresa: http://www.polito.ubbcluj.ro/romanianelectoraldata/elections-results-romania).

[viii] Cătălina Mihai, „Alegeri Prezidențiale 2014: în străinătate sunt 294 de secţii. Primii votează cei din Noua Zeelandă,” Mediafax.ro, 31 octombrie 2014. În primul tur Victor Ponta a câștigat alegerile în Republica Moldova. Nu și în al doilea.

[ix] Nici nu e greu să fii înțeles greșit într-un spațiu public în care domină uniformitatea opiniilor și monocultura parohială de dreapta.

Comments Off on Post factum, despre retorica alegerilor prezidențiale din 2014 – Iunie 24, 2015

%d bloggers like this: