Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

O relicvă a comunismului – Iunie 3, 2015

Posted in Uncategorized by Ovidiu on 31 December 2017

Puține teme concentrează mai mult pulsiunile neopopuliste ale națiunii așa cum o face imunitatea parlamentară. Și când credeai că nu se mai poate spune nimic nou despre această chestiune – una mai spinoasă, se pare, decât criza economică și dezastrul ecologic – de undeva se va ivi o scăpărare inspirată care te va lăsa cu gura căscată. De data aceasta îi datorăm lui Cristian Tudor Popescu cea mai șocantă exprimare a furiei justițiare. Cu ocazia evenimentului neașteptat petrecut zilele trecute în cazul Șova – anume că Senatul, deși părea că se pocăise, a votat împotriva ridicării imunității parlamentare a răzvrătitului reprezentant – jurnalistul român a emis o surprinzătoare predicție etico-politică:

Întrebat dacă imunitatea parlamentară va dispărea vreodată, Cristian Tudor Popescu a spus că da: „Da, la un moment dat trebuie să dispară. Nu se poate. Astea sunt legi ale istoriei. Ea este o relicvă a comunismului. Ea înseamnă situarea unor cetăţeni deasupra legii. Aşa era şi în comunism. Aveai o anumită poziţie în aparat, indiferent că erai în justiţie, că erai în guvern, în administraţie. Peste o anumită poziţie nu te mai judeca justiţia, te judeca partidul. Dacă partidul hotăra că este în regulă, era în regulă. Reminiscenţa asta ţine de 25 de ani. Până la urmă, o să dispară”, a spus el.[i]

Nu e ușor să alegi de ce să te minunezi mai întâi: de inspirația redactorului, care a pus întrebarea visătoare cu ecou sapiențial, sau de răspunsul istoricist al celebrului jurnalist, vizibil afectat sufletește de blestemul imunității parlamentare care bântuie acest popor de un sfert de secol? Cum poate fi instituția imunității parlamentare o „relicvă a comunismului”? Cum poate să fie considerată limitarea puterii instituțiilor ce dețin monopolul inițierii anchetelor penale o încălcare a principiului egalității în fața legii? Și când au existat instituții judiciare independente de voința partidului unic în istoria dictaturii comuniste?

Să spunem că este foarte dificil să înțelegem fundamentele gândirii politice liberale. Unii vor fi având nevoie de mai mult de 25 de ani ca să le accepte, să le interiorizeze. Dreptul constituțional și dreptul în general sunt discipline complicate, necesită disciplină și studiu, nu e suficient să ai doar aplecare. Mai ales de când învățământul juridic a fost invadat de lucrări superficiale, de tip copy-paste, e din ce în ce mai greu să găsești prin manuale explicații complete și folositoare. Temele cruciale ale tradiției constituționale liberal-democratice sunt tratate adesea în mod pasager sau obscur. Dar cât de puțin trebuie să fi înțeles severul analist natura justiției ce se practica în Republica Socialistă România – în care, fie vorba între noi, a trăit laolaltă cu Adrian Năstase și Monica Macovei și alți iluștrii reprezentanți ai organelor în drept din acele vremuri? În ce sens se putea vorbi despre „justiție” atunci? În ce sens s-ar fi putut separa Partidul Comunist Român de organele judecătorești și organele procuraturii. Or fi fost organele de represiune ale dictaturii, proaspăt convertite la crezul revoluționar după 1989, mai virtuoase și mai merituoase decât organele PCR sub îndrumarea cărora activau? Oare chiar atât de multe state din Uniunea Europene au reminiscențe comuniste, uzând de protecția pe care o oferă imunitatea parlamentară? Dar imunitatea prezidențială? O fi și ea o relicvă a comunismului? Cultul organelor de anchetă o fi cumva vreo relicvă a capitalismului? Ceva nu se potrivește aici. Și nu se potrivește într-un mod tare strâmb, sfruntat de-a dreptul.

Să citim din Constituția Republicii Socialiste România, poate ne vom lămuri. După cum știm, în România, carențele de cultură liberal-democratică se consideră a fi scuzabile, dar incultura în ceea ce privește trecutul comunist este de neiertat – mai ales după ce s-au investit fonduri uriașe în studierea lui. Așadar este important să insistăm, să risipim ceața de pe ochii jurnaliștilor comunistologi:

Titlul VI ORGANELE JUDECĂTOREŞTI

Articolul 101
În Republica Socialistă România justiţia se înfăptuieşte, potrivit legii, prin Tribunalul Suprem, tribunalele judeţene, judecătorii, precum şi prin tribunalele militare.

Articolul 102
Prin activitatea de judecată, tribunalele şi judecătoriile apara orînduirea socialistă şi drepturile persoanelor, educind cetăţenii în spiritul respectării legilor.
Tribunalele şi judecătoriile, aplicind sancţiuni penale, urmăresc îndreptarea şi reeducarea infractorilor, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.

Articolul 103
Tribunalele şi judecătoriile judeca pricinile civile, penale şi orice alte pricini date în competenţa lor.
În cazurile prevăzute prin lege, tribunalele şi judecătoriile exercita controlul asupra hotărîrilor organelor administrative sau obşteşti cu activitate jurisdicţională.
Tribunalele şi judecătoriile judeca cererile celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative, putind să se pronunţe, în condiţiile legii, şi asupra legalităţii acestor acte.

Articolul 104
Tribunalul Suprem exercita controlul general asupra activităţii de judecată a tuturor tribunalelor şi judecătoriilor. Modul de exercitare a acestui control se stabileşte prin lege.
În vederea aplicării unitare a legilor în activitatea de judecată Tribunalul Suprem emite, în plenul sau, decizii de îndrumare.

Articolul 105
Tribunalul Suprem este ales de Marea Adunare Naţionala pe durata legislaturii în prima sesiune a acesteia.
Tribunalul Suprem funcţionează pînă la alegerea noului Tribunal Suprem în legislatura următoare.

Articolul 106
Tribunalul Suprem răspunde pentru activitatea sa în faţa Marii Adunări Naţionale, iar între sesiuni, în faţa Consiliului de Stat.

Articolul 107
Organizarea judecătoriilor şi a tribunalelor, competenţa lor şi procedura de judecată sînt stabilite prin lege.
Judecarea proceselor în prima instanţa la judecătorii, la tribunalele judeţene şi la tribunalele militare se face cu participarea asesorilor populari, afară de cazurile cînd legea dispune altfel.

Articolul 108
Judecătorii şi asesorii populari sînt aleşi în conformitate cu procedura stabilită prin lege.

Articolul 109
În Republica Socialistă România procedura judiciară se face în limba română, asigurindu-se, în unităţile administrativ-teritoriale locuite şi de populaţie de alta naţionalitate decît cea română, folosirea limbii materne a acelei populaţii.
Părţilor care nu vorbesc limba în care se face procedura judiciară li se asigura posibilitatea de a lua cunoştinţa, prin traducător, de piesele dosarului, precum şi dreptul de a vorbi în instanţa şi a pune concluzii în limba maternă.

Articolul 110
Judecata se desfăşoară în şedinţa publică, cu excepţia cazurilor prevăzute prin lege.

Articolul 111
În activitatea de judecată, judecătorii şi asesorii populari sînt independenţi şi se supun numai legii.

Titlul VII ORGANELE PROCURATURII

Articolul 112
Procuratura Republicii Socialiste România exercita supravegherea activităţii organelor de urmărire penală şi a organelor de executare a pedepselor şi veghează, în condiţiile legii, la respectarea legalităţii, apărarea orinduirii socialiste, a drepturilor şi intereselor legitime ale organizaţiilor socialiste, ale celorlalte persoane juridice, precum şi ale cetăţenilor.
Articolul 113
Procuratura este condusă de procurorul general.
Organele Procuraturii sînt: Procuratura Generală, procuraturile judeţene, procuraturile locale şi procuraturile militare.
Organele Procuraturii sînt subordonate ierarhic.

Articolul 114
Procurorul general este ales de Marea Adunare Naţionala pe durata legislaturii, în prima sesiune a acesteia, şi funcţionează pînă la alegerea noului procuror general în prima sesiune a legislaturii următoare.
Procurorii sînt numiţi potrivit legii, cu excepţia celor prevăzuţi în art. 87 pct.6

Articolul 115
Procurorul general răspunde în faţa Marii Adunări Naţionale de activitatea Procuraturii, iar în intervalul dintre sesiuni, în faţa Consiliului de Stat.[ii]

Nu mai vorbesc despre legislația în care credea Monica Macovei atunci când, jurând credință legalității socialiste, decripta înțelesurile subtile ale dreptății în calitate de procuror al statului represiv.

Capitolul 1

Articolul 1
Procuratura Republicii Socialiste România, în înfăptuirea politicii partidului şi statului de asigurare şi intarire continua a legalităţii socialiste, apara cuceririle revoluţionare ale poporului, orînduirea socială şi de stat, proprietatea socialistă, drepturile şi interesele legitime ale organizaţiilor socialiste, ale celorlalte persoane juridice, precum şi ale cetăţenilor.

Articolul 2
Prin întreaga sa activitate, Procuratura Republicii Socialiste România contribuie la aplicarea justa şi unitară a legii, la prevenirea şi combaterea infracţiunilor şi a altor fapte de încălcare a ordinii de drept, la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor şi a regulilor de convieţuire socială.[iii]

Apărăm orînduirea carevasăzică. De unde atâta justiție? De unde imunitate? Despre ce vorbiți, domnule Popescu? Chiar nu înțelegeți în ce regim ați trăit și care e diferența dintre ieri și azi? Mi-e greu să cred.

E drept, sunt aici unele paralelisme interesante, dar ele nu se referă la imunitatea parlamentară. În mod cât se poate de firesc pentru un sistem constituțional neliberal, puterea judecătorească izvora din suveranitatea adunării reprezentanților, Marea Adunare Națională, care seamănă în mod scandalos cu idealul de adunare parlamentară al neopopuliștilor de astăzi: unicameral, cu aproximativ 300 de reprezentanți, aleși prin vot uninominal majoritar.

Sunt prezentate în aceste legi nu numai organele cu instruire juridică specială, dar și reprezentanții societății civile, vocea poporului, „asesorii populari”. Toți aceștia apărau imparțial și independent orînduirea socialistă și egalitatea în fața legii. Cam cum o fac jurnaliștii astăzi. Cu zel revoluționar, cu patos. Legea era însă una care reprezenta un singur punct de vedere. Adevărul. Punctul de vedere corect, incontestabil, pe care nimeni nu putea să-l critice fără să afecteze independența justiției. Spre deosebire de dictatură, care, după cum știm, potrivit propriilor reguli, nu poate fi decât bună, justă, incontestabilă și incoruptibilă, o democrație liberală este bântuită de multe rele și nenumărate vicii. Pentru că nimeni nu e creditat cu prezumția de întruchipare a virtuții salvatoare. Or, dacă pornim de la considerații teoretice precum cele pervertite pe calea undelor de domnul Popescu, ce vom mai zice despre manifestările invizibile ale puterii polițienești, despre mulțimea de legături informale și complicități politice?

Gândiți-vă bine. Orice drept poate fi exercitat abuziv, indiferent de natura sau titularul lui. Se poate deduce de aici că Parlamentul se constituie în vederea săvârșirii de infracțiuni, că președintele Republicii este posesorul unei puteri executive justițiare imaculate și că anchetatorii sunt semizei incoruptibili în panteonul înstelat al Uniunii Europene, cum rezultă din reflecțiile flamboiante ale lui Cristian Tudor Popescu? De ce ar trebui ca întâistătătorul Statului Român, președintele, „să facă ceva cu schimbarea Constituției”? De la Nicolae Ceaușescu încoace țara nu a mai avut asemenea președinți atotputernici, de care să depindă Constituția Republicii. Chiar ne trebuie un președinte providențial? Din nou? Conform concepției liberale despre politică și organizarea statului, mecanismele instituționale, pârghiile și echilibrele ce ponderează influența fiecăreia dintre ramificațiile puterii de stat sunt soluția la problema corupției, nu încredințarea întregii puteri unei forțe tutelare benefice, care are drept unică menire pedepsirea răufăcătorilor. Nu există agenți incoruptibili ai puterii, pentru că puterea corupe, iar puterea absolută corupe la modul absolut. Oare miza este persoana lui Dan Șova, sau conflictul politic dintre Președintele României și Direcția Națională Anticorupție, pe de-o parte, și Parlamentul României, de partea cealaltă?

De asemenea, este evident că sunt multe lucruri putrede pe plaiurile valahe. Managementul capitalist al întreprinderilor de interes național din sectorul energetic a presupus renunțarea la sfaturile consilierilor juridici aflați în slujba statului, cu scopul de a achiziționa, în concordanță cu idealurile economiei capitaliste multilateral dezvoltate, servicii costisitoare de reprezentare juridică de la case de avocatură celebre, care se disting prin prezența politică a unora dintre colaboratori. Iar costul acestor reforme se evaluează în concedieri, prețuri mari, servicii de proastă calitate, și în genere printr-o politică energetică… vorba ceea… răvășită.

Dan Șova[iv], Alina Gorghiu[v], Cătălin Predoiu[vi] sunt doar câțiva dintre reprezentanții acestei noi clase antreprenoriale prin care se privatizează veniturile și se socializează pierderile. Dar poate că nu este întâmplător faptul că, în timp ce unii dintre cei ce formează această categorie de antreprenori juridico-politici sunt ținta contraverselor penibile, întregul sistem de extorcare nu pare să aibă prea mult de suferit de pe urma activismului judiciar. Ca să vezi! Tocmai atunci când guvernele provenite din Alianța Dreptate și Adevăr vegheau mai abitir la implementarea democrației, adevărului și dreptății în sectorul public, tinerele speranțe din politică, Dan Șova și Alina Gorghiu, se înfruptau din contractele deosebit de profitabile ale statului de drept.

Repet, Dan Șova este, cel mai probabil, un om rău. Foarte rău. Dar de ce sunt atât de mulți cetățeni convinși că doar guvernarea cu mână forte, „despotismul luminat” despre care vorbea Elena Udrea înainte să cadă în dizgrație, cultul dreptății penale, mitul eroului providențial, ignorarea dreptății sociale și promovarea unei concepții neliberale despre Constituție sunt capabile să ne protejeze de oamenii răi? Oare există niște oameni esențialmente buni, care, după ce reușesc să concentreze întreaga putere în mâinile lor, ne vor purta de grijă cu dragoste părintească și ne vor păzi de oamenii esențialmente răi? Chiar credeți asta?

 

Note:

[i] „C.T. Popescu: «Faptul că se bat cu atâta încrâncenare să nu ajungă Şova în faţa justiţiei este un semn că justiţia este independentă»”, DIGI24, iunie 2015, http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/C+T+Popescu+despre+votul+in+cazul+Sova+Este+un+semn+ca+justitia+, data accesării 3 iunie 2015.

[ii] „CONSTITUŢIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA din 29 iunie 1965 (*republicată*). BULETINUL OFICIAL nr. 56 din 8 aprilie 1974”, http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G3EZLQNQ0NIWBS2WQLJ6JE2OM3G, data accesării 3 iunie 2015.

[iii] „LEGE nr. 60 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii Republicii Socialiste România. BULETINUL OFICIAL nr. 169 din 27 decembrie 1968”, http://legislatie.just.ro/Public/FormaPrintabila/00000G1L1HIGUNQ3SJL3FO8JO1EDO1CL, data accesării 3 iunie 2015.

[iv] Costi Rogozanu, „Să nu pierdem timpul cu prostii: Şova & comp. egal 2100 de concedieri la Complexul Energetic Oltenia”, Voxpublica.realitatea.net, http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/sa-nu-pierdem-timpul-cu-prostii-sova-comp-egal-2100-de-concedieri-la-112624.html, data accesării 3 iunie 2015.

[v] Costi Rogozanu, „Viitorul de aur al ţării. Alina Gorghiu, o analiză de declaraţie de avere”, Voxpublica.realitatea.net, http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/viitorul-de-aur-al-tarii-alina-gorghiu-o-analiza-de-declaratie-de-avere-111891.html, data accesării 3 iunie 2015.

[vi] Cristian Hostiuc, „Cine este Cătălin Predoiu, avocatul care şi-ar putea menţine poziţia de ministru al Justiţiei”, Ziarul Financiar, 7 februarie 2012, http://www.zf.ro/politica/cine-este-catalin-predoiu-avocatul-care-si-ar-putea-mentine-pozitia-de-ministru-al-justitiei-9211415, data accesării 3 iunie 2015.

 

 

Photo: http://www.villagejuicery.com/village-press/village-picks-super-immunity/

Comments Off on O relicvă a comunismului – Iunie 3, 2015

%d bloggers like this: