Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

De ce trebuie să se studieze religia în școli – Martie 11, 2015

Posted in Uncategorized by Ovidiu on 31 December 2017

Titlul a provocat, sper, perplexitate. Păi asta sună ca o apologie conservatoare a virtuților miraculoase ale religiei – ceea ce poți citi, de altfel, în comunicatele oficiale sau poți auzi în clipurile de publicitate ale Patriarhiei. Mă grăbesc așadar să-l explic, pentru ca lucrurile să devină clare. La finalul unei dezbateri furibunde claritatea este mai importantă decât la început. Formularea de mai sus, în perfectă concordanță cu convingerile mele, speculează deliberat ambiguitatea limbajului folosit pentru a descrie uneori predarea religiei în școli. Dacă din perspectiva educatorului religia „se predă”, din punctul de vedere al celui educat religia se „învață” sau, cu un termen academic, „se studiază”. Astfel, prin felul în care ne alegem cuvintele, în conversație se insinuează deja, înainte să se ajungă la orice controversă, premisa aparent incontestabilă că religia este, prin natura ei, o materie școlară în instituțiile de învățământ non-confesional. De fapt, religia este o sumă de practici și credințe, iar unele dintre acestea sunt realmente dăunătoare. Felul în care ne exprimăm ascunde o chestiune esențială pentru înțelegerea problemei, anume că în timpul orelor de religie nu se studiază religia, ci se practică religia (și se construiesc, prin autoritatea școlii, convingeri religioase).

Iar problema (teo)logico-lingvistică nu este una periferică. „Studierea religiei” este probabil expresia cheie în scrierile care au văzut lumina Internet-ului în ultimele zile. Am făcut o căutare. Redau numai titlurile: „Ministrul Educației: Aproape două milioane de cereri pentru studierea religiei la școală”, „Părinţii au optat pentru studierea religiei”, „RADU BANCIU, mesaj dur despre studierea religiei în școli”, „Ortodocșii, penticostalii și creștinii după Evanghelie – cei mai numeroși elevi care au optat pentru studiul religiei”, „93,29% dintre elevii sibieni vor studia religia în școli”, „OFICIAL: Aproape toți elevii din județul Bistrița-Năsăud vor studia religia la școală”, „Record la Vaslui: aproape 98% dintre elevi doresc să studieze religia la şcoala”, și altele. Iar acolo unde nu se găsește în titlu, expresia apare obligatoriu în cuprinsul articolului.

Putem observa apoi că nu referințele religioase în materia școlară ar trebui să fie în discuție, ci interacțiunile dintre conținutul orei de religie și conținutul celorlalte materii școlare. Prezența religiei în școli a fost una dintre alegerile constituționale făcute în 1991 („În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”, art. 32. alin. 7). Ea a rămas în vigoare, iar caracterul profund conservator al elitei politice și al societății postcomuniste nu va permite înlăturarea acestei opțiuni în viitorul apropiat. Chiar dacă nu ar fi rezultat din intențiile reparatorii ce urmăreau să demonstreze că regimul comunist a fost răsturnat, ea ar fi pătruns în legislație prin imitație și transplant legislativ, operație la care doctorii (în drept) din Parlamentul României excelează. Religia este opiaceul politic pe care puține state din lume își permit să nu-l livreze copiilor. Ceea ce s-a instituit acum a fost doar eliminarea regulii opt-out, care îi transforma într-o minoritate marginalizată pe cei ce consideră că modul în care se practică religia în cadrul „disciplinei Religie” este nepotrivit. A fost îndepărtat un vicleșug practic, de ordin administrativ, ce le impunea piedici în exercitarea libertății de conștiință, reglementată de textul actual al Constituției prin articolul 29.

Ca să fim onești, recunoscând meritele tuturor, vom observa și că printre inovațiile discutabile introduse prin actuala lege a învățământului (Legea 1 din 2011) de exponenții dreptei politice autohtone a fost ridicarea mizei în ceea ce privește învățământul religios. Amestecul dintre autoritatea temporală și cea bisericească trebuia să fie pentru omul nou „creștin-democrat” mai temeinic. Mai multe tăieri și mai multă durere implică… mai mult anestezic duhovnicesc. Așa că, spre deosebire de vechea lege a învățământului, adoptată în 1995 (Legea 84 din 1995), cea nouă menționează alături de instrucția religioasă garantată și „învățământul confesional”.[i] Lucru care, dacă ești lovit de austeritate, te face să-ți pui întrebări. Nu e cumva un exces de preocupare din partea statului de dreapta pentru catedralele spirituale ale mântuirii neamului?

Ministerul de resort și cultele religioase au adoptat o poziție defensivă avansată, considerând că însăși predarea religiei în școli a fost pusă sub semnul întrebării. De ce să spunem că dezbaterile nu au fost o problemă? [ii] De ce ar fi dezbaterile o problemă? Pentru minister acesta este semnul absenței unei preocupări consistente pentru educație, instituția rămânând, ca și până acum, hotărâtă să răspundă cererilor sau presiunilor venite din exterior (sau din interior), nu nevoii sociale de educație și instrucție. Clerul a arătat o reacție exagerată[iii], care indică riscul ca cel puțin Biserica Ortodoxă Română să îmbrățișeze din ce în ce mai mult concepții naționaliste sau fundamentaliste deosebit de periculoase. Discursul coroziv, argotic, obscur-antiliberal se lefăie în unele cuvântări ale prelaților vedetă de PR.[iv] Fundamentalismul religios, se știe, este un produs al modernității. Și nu a rezultat din aprofundarea credinței. Ci dintr-un răspuns inadecvat la tendința crescândă de globalizare, secularizare și erodare a identităților tradiționale. Rolul profesioniștilor credinței în propagarea fricii și a înstrăinării față de societatea dezvrăjită în care trăim nu e de neglijat.

Tocmai de aceea religia trebuie să fie studiată în școală. Adică gândită, cunoscută, interpretată. Militanții noului conservatorism, promotori ai obscurantismului în relația cu fenomenul social religios, adică tocmai susținători ai confuziei dintre cunoaștere și credință, valorifică ignoranța ce se rezultă inexorabil dintr-un sistem de învățământ subfinanțat, comercializat și abuzat din punct de vedere motivațional. Pentru ei predarea religiei este echivalentă cu multiplicarea narațiunii antisociologice potrivit căreia participăm la un război între civilizații. Ceea ce echivalează, din punctul de vedere al sociologiei religiei și al istoriei religiei, cu chemarea la cruciadele „înaintașilor”, cel mai răutăcios mod de a te folosi de istorie. Asta înseamnă legitimarea indirectă a fundamentalismului islamist, amestecând naționalismul etnic, fervoarea religioasă creștină, geostrategia, albastrul de Voroneț, sângele lui Brâncoveanu și istoria culturală a Europei. „Cum poate un tânăr să înțeleagă lupta lui Ștefan, scrie Adrian Papahagi, izbânda artistică a lui Petru Rareș, martiriul Brâncovenilor sau reușita literară din vremea lui Șerban Cantacuzino dacă nu are nicio noțiune de religie creștină? Ce poate înțelege un tânăr din iconografia de la Voroneț sau din Codex Aureus, fără noțiuni de artă creștină? Ce poate înțelege din Giotto, Caravaggio, Bach, Vivaldi, Dante sau Milton, cum poate interpreta Faust fără o minimă educație religioasă? Cum poate înțelege situarea geostrategică a Europei și cum poate deveni un cetățean responsabil al acestei lumi amenințate de agresiunea islamistă, dacă își ignoră complet tradiția religioasă, cu tot ce înseamnă ea în istorie?”[v] Adică nu poți pricepe terorismul islamist și dispunerea bazelor militare ale NATO fără să citești Biblia sau fără să te împărtășești cu clasa? Să întrebăm și noi atunci, cum se poate înțelege, într-o asemenea narațiune simplistă, prigoana evreilor sefarzi după edictul din 1492 al monarhilor Spaniei? Cum se poate explica exterminarea populațiilor aborigene din Americi în numele viziunii creștine despre umanitate? Și altele asemenea.

În același registru, în ce sens se poate spune că religia este „cea mai profundă dintre științe”?[vi] Nu subminează o asemenea viziune teologică însăși educația științifică, în sensul ei contemporan? Nu sunt îndepărtați elevii de cunoaștere și de științele naturii cu aportul pedagogiei religioase? De ce atâți tineri ateiști sau neo-ateiști? Nu au trecut prin școală? Sau tocmai pentru că foarte mulți adolescenți au simțit pe pielea lor schisma dintre ora de religie, viața lor și întregul proces educațional? Cum se potrivește să tratezi credințele religioase drept „competențe”, așa cum cer documentele birocratice din sistemul de învățământ? Rugăciunea reprezintă competența de a vorbi cu Dumnezeu? E firesc? Didactic nu, probabil nici teologic. Gluma e glumă, dar programa didactică pentru disciplina „Religie”, cultul ortodox, clasele III și IV, specifică la secțiunea „Competențe specifice și exemple de activități de învățare”: „vizionarea unor înregistrări video/ participarea la diferite slujbe (Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, sfințirea apei etc)”.[vii] Sfintele taine sunt competențe? Chiar așa? De ce nu ar fi și geocentrismul un conținut educațional, de vreme ce trebuie să avem încredere în Sfinții Părinți și alți sfinți, și toți, din Antichitate până în secolul XIX erau de acord cu Ptolemeu?[viii] De ce ne mirăm atunci că un studiu sociologic serios arăta că 42% dintre români considerau în 2009 că Soarele se învârtește în jurul Pământului?[ix]

Rezolvarea acestor tensiuni periculoase nu este complicată. Realismul politic impune mai întâi înțelegerea mobilului și motivelor fiecărui grup, interesele legitime și ilegitime, apoi căutarea unui modus vivendi care să dezamorseze tendințele aberante, iraționale. Nu este nevoie ca referințele religioase să fie eliminate din școală. Poate nici nu ar fi bine să se întâmple așa ceva.[x] Însă pedagogii și specialiștii în științe sociale trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în conceperea programei școlare. Mai mult, ar trebui să coopereze cu persoanele care dispun de educație teologică pentru deplina punere în acord a conținuturilor cu știința și cultura umanistă din vremurile noastre. Acest acord este posibil. Presupune actualizare, conștiință culturală, rațiune, receptivitate, toleranță, mentalitate democratică și un lucru de care școlile publice sunt private în mod constant, necreștinește… resurse materiale decente. Pentru că efortul de adaptare a programelor necesită și un efort pedagogic suplimentar.

În loc de „Religie” (aceasta este denumirea stabilită de lege, să ne înțelegem), se poate concepe o disciplină educativă, chiar în regim confesional, care să se numească „Cultură religioasă”, „Educație religioasă”. „Istoria religiilor” ar fi o disciplină ideală în cazul adolescenților. Dar pentru așa ceva – și pentru combaterea fundamentalismului religios  – este nevoie ca statul să renunțe la ideea că educația este în serviciul pieței de mărfuri, nu în serviciul comunității civice. Așadar la politicile neoliberale care șubrezesc educația publică ca proces formativ indispensabil cetățeniei, transformând-o într-o anexă a diverselor grupuri de interes din societate.

În fine, demersul de clarificare ar ajuta toate bisericile să-și armonizeze doctrinele cu filosofia științei (catolicismul este mult superior altor confesiuni din acest punct de vedere). Toată lumea ar avea de câștigat. Mai puțin fundamnetalismul – fie că e religios, fie că este antireligios. Asta mi se pare a fi misiunea unui sistem educațional folositor într-o lume tribalizată, în care prea mulți agită armele, instigând la false conflicte culturale doar pentru a crea pretextul confruntărilor militare sângeroase, dar profitabile.

 

Note:

[i] La art. 1 ea preciza: „Prezenta lege asigurã cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. Legea reglementeazã structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional”. La art 9, alin. 2, că: „Statul asigură finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat”.

[ii] Ecaterina Ignat, „Ministrul Educației: Dezbaterile împotriva predării religiei în școli s-au dovedit a nu fi o problemă reală – AGERPRES”, 7 martie 2015, http://www.agerpres.ro/social/2015/03/07/ministrul-educatiei-dezbaterile-impotriva-predarii-religiei-in-scoli-s-au-dovedit-a-nu-fi-o-problema-reala-17-44-27, data accesării 10 martie 2015.

[iii] „Marş pentru ora de religie la Suceava”, http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/Mars+pentru+ora+de+religie+la+Suceava, data accesării 10 martie 2015.

[iv] Pr. Conf. Univ. Constantin Necula – Pe cine incomodează ora de Religie? (Cluj, 17 dec. 2014), 2014, https://www.youtube.com/watch?v=SGjjAiQUUJQ&feature=youtube_gdata_player, data accesării 10 martie 2015. Nu ezitați să priviți înregistrarea până la final. Reflecțiile despre curvie și literatură sunt revelatoare pentru felul în care unii prelați țin să sublinieze conflictul dintre unele credințe religioase și studiile umaniste, chestiune pe care o consideram rezolvată, deoarece am depășit etapa istorică a Evului Mediu.

[v] Adrian Papahagi, „Argumente și false argumente privind predarea religiei în școli”, Contributors.ro, http://www.contributors.ro/cultura/argumente-%C8%99i-false-argumente-privind-predarea-religiei-in-%C8%99coli/, data accesării 8 martie 2015.

[vi] Elvira Gheorgiță, „PF Daniel: Ora de religie nu poate fi înlocuită. Ştiinţa legăturii cu Dumnezeu este cea mai profundă”, Mediafax.ro, 1 martie 2015, http://www.mediafax.ro/social/pf-daniel-ora-de-religie-nu-poate-fi-inlocuita-stiinta-legaturii-cu-dumnezeu-este-cea-mai-profunda-13914360, data accesării 7 martie 2015.

[vii] Ministerul Educației Naționale, „Programa școlară pentru disciplina. Religie. Cultul ortodox. Clasele a III-a și a IV-a”, http://patriarhia.ro/images/pdf/Invatamant_pdf/Programa_Religie_Cultul_ortodox_clasele_III_IV_aprobata_Omen_5001_02_12_2014.pdf, data accesării 8 martie 2015.

[viii] Preot din Arad: Geocentrism ortodox in secolul XXI, 2010, https://www.youtube.com/watch?v=NhrhImXjTr0&feature=youtube_gdata_player, data accesării 10 martie 2015.

[ix] Publicul şi știința. Ştiință şi societate. Interese şi percepții a le publicului privind cercetarea ştiințifică şi rezultatele cercetării. Raport de cercetare, Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, Universitatea din București, București, 2010, http://der-stuermer.com/romanian/Rasa%20si%20realitate%20David%20Duke.pdf, data accesării 10 martie 2015. Din cuprinsul aceluiași studiu este preluat imaginea graficului distribuției în timp a credințelor religioase care introduce acest aricol.

[x] Dani Sandu, „Joaca de-a religia și știința”, SocialEast, http://www.socialeast.ro/joaca-de-a-religia-si-stiinta/, data accesării 10 martie 2015.

Comments Off on De ce trebuie să se studieze religia în școli – Martie 11, 2015

%d bloggers like this: