Blogul lui Ovidiu Gherasim-Proca

Doctrina politică a lui Marian Căpățînă. O teorie a competenței ideologice

Posted in Civice by Ovidiu on 27 June 2014

Motto:

“PSD = roșu = sărăcie cumplită = monștri”

Marian Căpățî

 

Ideologiile politice sunt entități evazive, insidioase, omniprezente, autoreferențiale și subiective. Sunt ușor de înregistrat cu camera ascunsă, dar greu de consemnat în declarații scrise care să nu se contrazică unele pe altele. Nu întotdeauna pot fi reduse la formule doctrinare explicite, sunt înconjurate de nori de simboluri, mituri, înclinații afective. Semne, gesturi culori, lozinci, insinuări, asocieri automate sau alunecări freudiene, toate fac parte din substanța intimă a ideologiei. Clasificările curentelor ideologice sunt vagi. Raționalitatea nu este punctul forte al vieții politice, iar categoriile pe care le folosim sunt izvorâte din acest amestec de interese și dorințe, nu din vreo sistematizare rațională a raporturilor sociale. Sunt descrise mai bine de regulile ce guvernează limbajul natural decât de orice teorie științifică, formală.

Doctrinele politice, în schimb, alcătuiesc ansambluri de idei, dacă nu coerente și clare, măcar explicite. Doctrina, un repertoriu de învățături (lat. doctrina), poate fi concepută ca parte a nucleului teoretic pe care se structurează discursul ideologic cu aplicare politică. Unele doctrine politice nu ajung niciodată să fie atât de coerente încât să fie considerate teorii. Altele nu sunt metabolizate niciodată de vreo ideologie, astfel ratând întâlnirea cu acțiunea politică la proporții semnificative din punct de vedere practic.

Desigur, intelectualii publici, și oamenii care au avut norocul să dobândească o educație umanistă în special, au un avantaj. Pot articula limpede elementele doctrinare, le pot lega cu ușurință de un praxis anume. Gândesc și se exprimă coerent, sau măcar reușesc să păstreze aparențele. Dar, din punctul de vedere al ideologiei – văzută ca întreg ce înglobează în mod necesar nucleul doctrinar – ceea ce contează în primul rând este capacitatea de justificare. Capacitatea de a capta legitimitate în sprijinul acțiunii politice.

De aici rezultă că, în contextul dat, atât înțelegerea relației dintre discurs și acțiune, cât și comunicarea dintre alegători și aleși sunt problematice. Majoritatea oamenilor nu vor sau nu pot să fie analiști politici. În cazul procesului electoral, distanța doctrinară dintre purtătorii stindardelor intelectuale și publicul larg se întinde enorm, făcând discursul doctrinar intraductibil în termenii vieții concrete a alegătorilor . Din acest punct de vedere, competența ideologică a agentului politic cu veleități intelectuale este adesea mult mai mică decât se presupune. În schimb, competența ideologică a politicianului semi-analfabet este subestimată. Atunci când ultimul se pronunță asupra temelor programatice, asumându-și astfel o contribuție doctrinară, putem înțelege mai bine complexul ideologic pe care ambii îl promovează.

Antreprenorul politic local

În acțiunea partidelor, discursul micului antreprenor politic prin care se exprimă interesele elitei locale are cea mai mare eficacitate în a surprinde temele cheie ale ideologiei pe care acesta și-o însușește. Prin talentul lui practic el aduce voturi și sprijin financiar pentru partid. Prin ceea ce spune, el încearcă să-și valideze contribuția în ochii doctrinarilor savanți sau doar ierarhic superiori. În același timp, încearcă să pară mai deștept și mai puternic decât alegătorii pe care dorește să-i influențeze („să-i prostească”, în termenii PR-ului popular). Chiar și atunci când încalcă prescripțiile ideologice sau se dezice din greșeală de principiile doctrinare, el are un rol mult mai dificil decât cel al „politicianului de nivel înalt”. Trebuie să fie convingător și „aproape de oameni” pe toate planurile.

Evidențele scandaloase care atrag asupra Președintelui României suspiciunea[i] de a fi făcut parte dintr-o rețea de infracționalitate organizată, capabilă să se folosească de instituțiile statului de drept pentru a planifica acte de corupție judiciară[ii] uluitoare, are un personaj secundar. Marian Căpățînă, candidat al Alianței România Dreaptă (ARD) în alegerile din 2012. Deși prezența Președintelui României în narațiunea Direcției Naționale Anticorupție (DNA) ce a motivat din punct de vedere juridic arestarea lui Mircea Băsescu a atras atenția suficient de mult încât analiștii să uite de orice altceva, Marian Căpățînă a rămas în umbră pe nedrept. Dincolo de aspectul spectaculos al scandalului, esențială este tocmai conectarea, intuită de mult timp, a partidelor politice care își dispută monopolul discursului public justițiar la rețele de finanțare ilicită a campaniilor electorale, uneori cu ramificații foarte adânci în instituțiile publice și clanurile interlope internaționale („Mondiale”).

Cu siguranță însă, Marian Căpățînă poate fi considerat o figură emblematică pentru ceea ce, în urmă cu aproximativ zece ani, mulți dintre noi numeau, mai în glumă, mai în serios, „noua clasă politică”. Antreprenor performant, Marian Căpățână, susținându-și ideile de dreapta prin fapte, ca mulți alți lideri sau susținători ai ARD, a reușit să devină administrator al unei firme cu capital majoritar de stat și slujitor al interesului public prin intermediul mai multor contracte cu Statul Român.[iii] A contribuit la simplificarea statuluiși reformarea sistemului judiciar[iv], la privatizarea întreprinderilor de stat, falimentarea celor nerentabile și la creșterea implicării managementului privat, după cele mai austere norme ale Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale.[v] Banii vehiculați cu atâta dibăcie l-au ajutat să-și obțină cota indiviză din puterea politică, una suficient de consistentă (credea el) pentru a fi pus la adăpost de primejdii și pentru a progresa în demersurile de dezvoltare personală. Era de partea bună a gândirii politice. Spre deosebire de omologii lui cu etichetă de stânga, știa că va beneficia de protecția simbiotic-evazionistă a unui imens aparat ideologic format din savanți, experți, literațiși jurnaliști, nu numai de colaborarea unor oameni foarte puternici de la București. În condițiile acestea, trebuie să recunoaștem că avea așteptarea legitimă de a-și putea continua afacerile deosebit de profitabile. Personajul nu are doar curajul antreprenorial renumit al „omului de afaceri”, erou al muncii capitaliste, dar și cantitatea necesară de șmecherie, ca mulți alți oameni de succes ai vremurilor noastre.

De ce ne-ar interesa ce spune Marian Căpățînă mai mult decât ce face? Dincolo de faptul că vorbele lui arată contradicția fundamentală între ceea ce suntem – ca societate, de la vlădică la opincă – și ceea ce pretindem a fi, discursul antreprenorului politic local poate sublinia exact temele față de care liderii mișcării din care face parte sunt receptivi. Dublul limbaj este un fapt elementar în politică. Nu poți să cunoști temele politice acceptabile, reprezentative, obsedante pentru un grup politic determinat decât dacă le urmărești prezența la toate nivelurile de organizare, de la vârf, până la bază – pentru că acesta este sensul de mers al doctrinei. Ceea ce spune eroul nostru este, în mod evident, ceea ce crede el că „merge la public”. Dar nu la orice public, ci la publicul pe care mizează. Cel elitist, de la București, care face controlul de calitate doctrinar, dar și cel de la fața locului, din Olt.

Omul nou de dreapta, proaspăt și inteligent

Doctrina politică a lui Marian Căpățână este rezumată de ideea „omului politic nou”. Colaj de clișee vehiculate de politicieni, experți de toate felurile, jurnaliști și consultanți, ansamblul de precepte caracteristic este evidențiat de câteva înregistrări video. Nu, nu cele făcute cu camera ascunsă, ci de emisiunile electorale[vi] răspândite cu generozitate online, pe Youtube. Sarcina inventarierii temelor majore este facilitată chiar de către candidat, care nu se ferește să își asume o sistematizare teoretică, pe puncte, a propriilor observații reflexive.[vii] Ideile sunt dezarticulate nesistematic, reușind să iasă mai ales datorită intervenției jurnalistului care, de fiecare dată, îl aduce la matcă cu blândețe maternă (sau complezență paternă) pe omul nou de dreapta rinocerizat.[viii]

Contextul politic postcomunist

Neîncrederea oamenilor simpli în întreaga clasă politică, acumularea „capitalului de neîncredere”, rezultă din faptul că timp de 23 de ani de democrație și capitalism, „nu a făcut nimeni nimic”. Evident, întruchiparea răului absolut este Ion Iliescu.[ix] Alegătorii habar nu au. Nu au nici o legătură cu „pârghiile economice”. De exemplu, le e total străină constatarea macroeconomică după care, „niciodată nu vor funcționa anumite pârghii economice care sunt promovate de ruși în România”. Dar e o greșeală să stăm cu spatele spre est, ar trebui în schimb să valorificăm poziția geostrategică de care dispunem. Spre deosebire de elita bucureșteană, oamenii din teritoriu sunt înclinați spre compromis în chestiunile ce țin de relații internaționale și cooperare economică.

Lupta politică se dă nu cu adversarul politic, ci cu mentalitățile

Aici se vede magnitudinea antropologică a proiectului politic căpățânian, cu nimic mai prejos decât constructele modernizator-civilizatoare susținute de alți reprezentanți ai dreptei românești. Alegătorul de la sate, dar și de la oraș, stă încă sub vraja unui „efect Pavlov” inoculat timp de 23 de ani de PSD în scopul de a-l lipsi de discernământ politic. Atunci când se întâlnește cu un politician aflat în campanie, indiferent de partidul din care face parte, indiferent de bunele intenții ale respectivului, alegătorul îl va corupe. Prima întrebare pe care o pune este, inevitabil, „ce-mi dai să te votez?” O altă parte din electorat este afectat de altă condiționare mentală: “efectul mioritic de turmă”. Aceasta nu este inoculată (injectată) intenționat în inconștientul electoratului de PSD, nici nu este inspirată de lucrările lui Lucian Blaga. Ea se reduce la dorința alegătorului de a vota „cum spune primarul”. Dacă ar fi fost mai experimentat, candidatul ar fi remarcat înțelepciunea ancestrală izvorâtă din valorile tradiționale, care îl face pe țăran să înțeleagă că votul lui are valoare doar dacă notabilitățile în care are încredere se bucură de sprijin de la București. Pus pe o pistă greșită de actuala direcție în gândirea de dreapta autohtonă, el nu face decât să vadă aici un nou complot. Paradigma manipulării rămâne modelul explicativ dominant. Orice convingeri ai avea, ele sunt rezultatul închistării în „carapacea dezinformării”.

Calitățile politicianului proaspăt

„Esența celor de stânga – citez aproximativ – este că promovează non-valori și întrețin starea de sărăcie controlată.” Neîncrederea generalizată în elita politică justifică apariția omului nou capitalist. El gândește în spirit național, în favoarea interesului național. Împreună cu oamenii de afaceri, omul politic nou creează plusvaloare (sic!), pe care o oferă alegătorilor. Nu este chiar intransigent pe plan internațional, încercând să joace împăciuitor, din pricina poziției geostrategice și a poziției geoeconomice. Politicianul trebuie să dea încredere oamenilor de afaceri, să aibă spirit de sacrificiu, să fie inteligentși luptător. Prin contrast cu politicienii vechi, pe care veleitățile intelectualiste îi fac vulnerabili și vicioși. Victor Ponta, Dan Șova – contracandidatul direct, numit, printr-un artificiu retoric misogin ratat, Dănuța – la fel ca Emil Boc, greșesc, uitând de unde au plecat, trăgându-și pe ochi o căciulă prea mare pentru capetele lor. Stau prea mult la televizor și fac prea puține.

“Totul pe lumea asta înseamnă afaceri”

Ajutorul social este cel mai mare dușman. „Bunăstarea nu vine din senin și nu vine din altă parte decât din afaceri, dar afaceri gândite în interes național, afaceri gândite în favoarea oamenilor.” La un nivel superior al evoluției conștiinței, cel ideal, ar trebui ca primii 20 de oameni din țară sau primii 300 să doneze totul statului român, moment în care ar fi posibil consensul între clasa politică și oamenii de afaceri. Ne-munca – eufemism corect din punct de vedere politic pentru „lene”, una dintre creațiile lexicale recente ale doctrinei austerității pentru săraci – duce pe calea cârciumii. La prima oră a dimineții țăranii nu sunt la câmp, pe ogoarele patriei roditoare, ci în cârciumă. Inoculați cu concepția greșită conform căreia poți trăi bine din ajutor social, săracii rămân dependenți și devin mai săraci, prin contribuția interesată a politicienilor.

Un fel de concluzie

Nu întotdeauna fidel, totuși foarte clar, cele mai importante teze ale discursului de dreapta se disting în ideile culese mai sus. Ele sunt revizuite în raport cu experiența directă și resursele de realism ale candidatului. Spre exemplu, lupta anticorupție trebuie să se realizeze, în viziunea lui Marian Căpățână, prin mijloace politice, nu judiciare, prin educarea electoratului care, ca urmare a automatismului pavlovian al mitei electorale, îi corupe pe politicieni. Lipsa de încredere în justiție este pe deplin justificată în cazul lui, fiind acuzat tocmai de împiedicarea funcționării instituțiilor judiciare prin infracțiuni de corupție. De asemenea, elitismul capătă aici valențe noi, care pun la locul lor pe cutare sau cutare „profesoraș” de la oraș, în virtutea punctajului acumulat ca profesor la școala vieții („teoria-i cu teoria… da practica ne-omoară băi tataie…”). Cu siguranță, un caz particular nu poate spune totul despre o mișcare politică. Dar deschide drumul către un nou mod de a privi doctrinele politice și competența ideologică. O schiță doctrinară similară în planul concepțiilor antreprenorului politic local cu etichetă de stânga ar fi cel puțin la fel de interesantă. Intuiția îmi spune că nu ar avea trăsături foarte diferite. Sigur e că astfel de portrete doctrinar-pragmatice au darul de a trezi la realitate. Scandalul de corupție judiciară în plină desfășurare acum pune sub semnul întrebării până și reformele cele mai lăudate ale ultimilor ani, dezvăluind echivalența de atitudine dintre partidele „reformiste” și cele „antireformiste”, dar și felul în care instituțiile publice sunt pervertite în numele „valorilor europene”. Statul captiv nu este eliberat de „grupurile de interese nelegitime” decât pentru a fi sechestrat de alte grupuri, la fel de puțin legitime, la fel de corupte, dar având în CV-ul Europass lupta justițiară. Mitul eroului civilizator de dreapta, călare pe calul alb al anticorupției, fugărind comuniști peste dealuri întru propășirea democrației și statului de drept, se năruie văzând cu ochii. Odată cu el un stat „simplificat” la maximum, lipsit de organizare, privat de servicii publice esențiale, în care domnește insecuritatea, suspiciunea, amenințarea și șantajul, în ciuda creșterii puterii instituțiilor punitive, în ciuda investițiilor uriașe în supraveghere și control. Sau poate… tocmai din această pricină.[x]

 

Note:

[i] «Sub aspectul sesizării DNA, se reţine că la data de ….2014, pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei a fost înregistrat denunțul formulat de ….care a sesizat săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență de către B.M. și C.M.A.. Ulterior, la acest denunț au fost anexate alte trei denunțuri având conținut identic, primite de la alte instituții. Din conținutul identic al acestor acte de sesizare rezultă că, în cursul lunii …2011, martorul denunțător …, împreună cu …, … denunțătorului, i-au remis lui B.M. suma de 250.000 euro, în schimbul promisiunii celui din urmă că va interveni la Președintele României pentru a-l determina să dispună grațierea individuală a condamnatului A.S., zis „…”, precum și pentru a interveni pe lângă procurori și judecători în vederea cercetării în stare de libertate a arestatului preventiv A.S” („Motivarea arestării preventive a lui Mircea Băsescu: Înregistrările convorbirilor atesta intenția de ascundere a realității/Inculpații au recunoscut întâlnirile cu persoanele care au cumpărat influenta si primirea banilor», HotNewsRo, http://www.hotnews.ro/stiri-esential-17536360-motivarea-arestarii-preventive-lui-mircea-basescu-inregistrarile-convorbirilor-atesta-intentia-ascundere-realitatii-inculpatii-recunoscut-intalnirile-persoanele-care-cumparat-influenta-primirea-banilo.htm, consultat la 24 iunie 2014).

[ii] Pentru cine nu știe asta deja, pe scara MCV a catastrofelor politice, corupția judiciară este echivalentul magnitudinii 8 pe scara Richter.

[iii] „Cine e Marian Căpățână, intermediarul din scandalul Mircea Băsescu”, Digi24, http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Cine+e+Marian+Capatana+intermediar+scandal+Mircea+Basescu, consultat la 21 iunie 2014.

[iv] A se vedea London School of Economics, A lecture by Traian Băsescu, President of Romania (in English),  2011, Înregistrare video disponibilă online la adresa http://www.youtube.com/watch?v=u2746wFKuZc&feature=youtube_gdata_player, consultat la 26 iunie 2014.

[v] Nici o legătură cu Bercea Mondialul, simplă coincidență de nume.

[vi] Unii le-ar numi emanații.

[vii] Marian Capatana – prospetimea in politica olteneasca, 2012, Înregistrare video disponibilă online la adresa http://www.youtube.com/watch?v=Q3bAwGpZ73Q&feature=youtube_gdata_player, consultat la 22 iunie 2014; MARIAN CAPATANA – Nu ma lupt cu adversarii politici ci cu mentalitatile oamenilor!, 2012, Înregistrare video disponibilă online la adresa http://www.youtube.com/watch?v=aDZmjx3kz-s&feature=youtube_gdata_player, consultat la 26 iunie 2014;Marian Capatina: in direct la VTV, 2012, Înregistrare video disponibilă online la adresa http://www.youtube.com/watch?v=sfvPXaG4ciU&feature=youtube_gdata_player, consultat la 22 iunie 2014.

[viii] De altfel, putem bănui că jurnalistul local, împins de precaritate din pricina concurenților mai performanți de la nivel național, face munca ingrată de consultant politic.

[ix] Ion Iliescu este încă pe primul loc în topul politicienilor detestați, acum bucurându-se și de statutul de pensionar, ceea ce îl descalifică total, făcându-l de două ori mai periculos. Puțini îi pot ierta dorința de a păstra puterea cu orice preț după tulburările sângeroase din 1989, cei mai mulți dintre cetățenii cu cont pe Facebook fiind de părere că ar fi fost nu numai frumos din parte lui, dar și realist din punct de vedere politologic, să ofere prerogativele guvernamentale partidelor istorice care îi contestau dreptul de a le deține, fără să ceară vreo garanție de protecție pentru numerosul personal compromis și speriat din Procuratură, Miliție, ArmataRSR, Securitatea Statului, Marea Adunare Națională, Uniunea Tineretului Comunist, Academia RSR (actuala Academie Română) etc. Ori el ce-a făcut? A chemat minerii și s-a asigurat de sprijinul maselor conservatoare ale Vechiului Regim.

[x] Ca un făcut, chiar atunci când evidențele au dovedit în mod indeniabil că serviciile secrete nu au contribuit cu nimic la descoperirea faptelor de corupție incriminate în cazul Băsescu, având la dispoziție mai multe înregistrări decât cele din cravata lui Băsică, aspect destul de suspect în sine, generalii patriei se căznesc să impună o lege strigătoare la cer. Iată cum o caracterizează Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH): „Potrivit proiectului de lege privind securitatea cibernetică, percheziția informatică se poate efectua chiar dacă persoana vizată nu a comis nicio faptă penală/infracțiune și fără să mai fie nevoie de autorizația unui judecător. Deci, o consecință gravă a adoptării proiectului de lege este că persoanele care nu comit infracțiuni vor avea mai puține drepturi și garanții decât cele care comit infracțiuni. Cu alte cuvinte, legea este rezultatul înlocuirii logicii cu vigilența serviciilor de informații. (Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, „SRI ar vrea un «cod rutier» și pentru Internet: utilizatorii să aibă computerele înmatriculate și cu ITP-ul la zi”, APADOR-CH, http://www.apador.org/blog/sri-securitate-cibernetica-internet/, consultat la 27 iunie 2014).” Ce spun generalii particulari de la serviciile publice secrete e și mai pieziș decât textul proiectului (a se vedea și Eva Kluková, „Language-based Humour in Contemporary Animation: Sheep in the Big City”, MA Thesis, Masaryk University, 2005, pp. 10-11, http://is.muni.cz/th/65075/ff_m/thesis_klukova_65075.pdf , consultat la 27 iunie 2014).

 

 

Ovidiu Gherasim-Proca

Iași,

28 iunie 2014

Advertisements

Comments Off on Doctrina politică a lui Marian Căpățînă. O teorie a competenței ideologice